Germania va acorda țării noastre asistență nerambursabilă în valoare de 38,7 milioane de euro pentru finanțarea proiectului „Producerea de energie ecologică și eficiența energetică”. De asemenea, în contextul majorării prețurilor la materialele de construcții, Republica Moldova va beneficia de 10 milioane de euro pentru suplimentarea bugetului proiectului „Alimentarea cu apă și evacuarea apelor uzate în raionul Cahul II”. În acest sens, Guvernul a aprobat un tratat bilateral cu Executivul Germaniei.
Principalii beneficiari ai Proiectului „Producerea de energie ecologică și eficiența energetică” sunt instituțiile sociale de importanță locală/municipală – grădinițe, școli, spitale, precum și clădirile rezidențiale. În prezent, din cauza vechimii construcțiilor și a lipsei investițiilor în lucrările de consolidare a eficienței energetice, sectorul imobiliar are o performanță energetică scăzută.
Astfel, proiectul implementat de Ministerul Energiei, cu sprijinul Agenției pentru Eficiență Energetică, va urmări îmbunătățirea confortului interior al clădirilor, reducerea consumului de energie cu minim 30% și, totodată, reducerea emisiilor de CO2. Beneficiarii, selectați în cadrul apelurilor de propuneri, vor primi împrumuturi cu componentă de grant pentru lucrările de eficiență energetică, iar proiectele selectate pentru finanțare vor fi realizate până la finalul anului 2027.
Comunicat de presă