Reședința prezidențială de la Condrița va găzdui Festivalul Pădurilor

În 14 septembrie 2024, la Reședința Prezidențială de la Condrița, va avea loc Festivalul Pădurilor. Acesta va fi un eveniment Open Air și va include o varietate de expoziții interactive, activități și ateliere tematice recreative, distracții, plimbări și zone de odihnă, iarmaroc și concerte Live.

Programul va respecta în întregime tematica evenimentului și va aborda subiecte precum pădurile, apele, aerul, clima, biodiversitatea, eficiența energetică, utilizarea rațională a resurselor, gestionarea deșeurilor și multe altele.

Scopul evenimentului este să adune împreună oameni cu atitudine față de mediu, să informeze, să inspire și să celebreze frumusețea și bogăția pe care ni le oferă Pădurile, spun organizatorii evenimentului.

Participarea la festival va fi gratuită, însă publicul va avea opțiunea să contribuie la procurarea puieților pentru plantări, prin procurarea unor bilete speciale.

Festivalul Pădurilor face parte din Programul Național de Împădurire, sub egida președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, demarat în anul 2023. Este cea mai amplă acțiune de acest fel din istoria țării, care își propune în următorii 10 ani să împădurim circa 150 mii de ha.

La plantări participă instituții ale statului, organizații neguvernamentale și toți oamenii care vor să contribuie la împădurire.

Evenimentul este organizat de Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Societatea Ecologică ”Biotica”, cu sprijinul Suediei, în parteneriat cu Aparatul Președintelui Republicii Moldova și Ministerul Mediului și face parte din Programul Național de Împădurire.

Total
0
Shares
Total
0
Share