Angajaţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) al MAI efectuează activităţi de evaluare a riscurilor de incendii în lăcaşele de cult din ţară. Acţiunile salvatorilor şi pompierilor vin în contextul „Campaniei de prevenire a incendiilor în perioada sărbătorilor de Paşti”.
Potrivit IGSU, angajaţii instituţiei vin cu recomandări de menţinere a securităţii antiincendiare faţă de responsabilii lăcașelor, dar şi faţă de enoriaşii, care urmează să vină la biserici de Noaptea Învierii. Pompierii îndeamnă oamenii să menţină libere căile de acces în lăcaşe, pentru ca autospecialele de intervenţie să poată ajunge la timp în caz de situaţii de risc.
Mai mult, enoriaşii sunt rugaţi să aprindă lumânări doar în locuri special amenajate la distanţă faţă de obiectele combustibile. Totodată, salvatorii recomandă responsabililor să se asigure că instalaţiile de încălzit, dar şi echipamentul electric este deconectat de la sursele de alimentare după finalizarea slujbelor, iar bisericile sunt dotate cu mijloace primare de intervenţie în caz de incendii.
Preoţii sunt rugaţi să permită accesul oamenilor în incinta lăcașelor doar în limita capacităţilor acestora, pentru a evita îmbulzeala, dar şi riscul unei evacuări problematice în caz de incendiu. Tot salvatorii îndeamnă oamenii să respecte cu stricteţe recomandările, iar în situaţii de risc să apeleze de urgenţă Serviciul 112.
Până în Noaptea Învierii urmează a fi evaluate peste 1400 de lăcaşe de cult din întreaga ţară. Campania de prevenire a riscurilor de aprindere lansată de IGSU are drept scop preîntâmpinarea situaţiilor de risc în perioada sărbătorilor de Paşti, fiind desfăşurată în fiecare an.