Restricții de circulație în 21 august în mai multe zone ale capitalei, în contextul vizitei cancelarului german Olaf Scholz

Cancelarul federal al Germaniei, Olaf Scholz, va efectua o vizită de lucru în Republica Moldova pe 21 august, la invitația președintei Maia Sandu. În acest context, va fi restricționat accesul publicului în mai multe locuri din capitală. O dispoziție în acest sens a fost adoptată de către Primăria municipiului Chișinău.

Astfel, miercuri, 21 august, între orele 08:00 – 21:00, accesul publicului va fi închis pe următoarele porțiuni de drum:

  • bulevardul Dacia, în perimetrul Aeroportului Internațional Chișinău – strada Ciuflea;
  • strada Ciuflea, în perimetrul bulevardelor Dacia și Ștefan cel Mare și Sfânt;
    bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, în perimetrul străzilor Ciuflea și Serghei Lazo;
  • Piața Marii Adunări Naționale;
  • Grădina Publică Ștefan cel Mare și Sfânt;
  • strada Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, în perimetrul străzilor Mitropolit Dosoftei și București;
  • strada București, în perimetrul străzilor Sfatul Țării și Alexandr Pușkin;
  • strada Alexandr Pușkin, în perimetrul străzii București și bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt;
  • strada Veronica Micle, în perimetrul străzii Mitropolit Gavriil Banulescu-Bodoni
  • strada Alexandr Pușkin;
  • strada Sfatul Țării, în perimetrul străzilor Mitropolit Dosoftei și București;
  • strada Maria Cebotari, în perimetrul stăzilor Mitropolit Dosoftci și Bucuresti;
  • strada Anatol Corobceanu, în perimetrul stăzilor Maria Cebotari și Sfatul Țării;
    strada 31 August 1989, în perimetrul străzilor Sfatul Țării și Mitropolit Gavriil Banulescu-Bodoni.

Excepție de la restricțiile indicate mai sus sunt manifestațiile social-culturale, menționate în declarațiile prealabile, depuse la Primăria municipiul Chișinău în perioada vizată.

Total
0
Shares
Total
0
Share