În noaptea trecută, muncitorii rutieri din cadrul S.A. „Drumuri” au intervenit pentru combaterea lunecușului în sectoarele Orhei și Cimișlia, pe traseele M3, R20, R26, G45 și G125.
În procesul tehnologic au fost antrenate șase utilaje speciale și au fost utilizate 24 de tone de sare tehnică. Totodată, pe drumurile naționale din zonele Nord, Centru și Sud au fost efectuate lucrări de patrulare.
Potrivit informațiilor comunicate, rețeaua rutieră este accesibilă, partea carosabilă se menține uscată, iar circulația se desfășoară în condiții de iarnă. Echipele de intervenție rămân mobilizate și monitorizează permanent situația pentru siguranța participanților la trafic.