Reținere la Ialoveni: doi tineri, bănuiți de fabricarea și vânzarea a 10 000 de euro falși

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate și cei de urmărire penală ai INI, în comun cu procurorii PCCOCS, cu suportul mascaților din cadrul BPDS „Fulger” anunță reținerea a doi bănuiți de implicare în fabricarea de euro falși, urmare a unei capturi de 10 000 de euro falși.

Suma de bani era ascunsă în preajma unei instituții administrative din Ialoveni (cu astfel de ascunzișuri folosite și în Chișinău și în raioanele învecinate), de către primul bănuit cu vârsta de 24 de ani care ar face parte din grupul infracțional, coordonat de un cetățean al Moldovei care se află în afara țării. Bănuitul este din Strășeni, cu domiciliul în Chișinău, iar anterior, în 2024, a condamnat la 3 ani cu suspendarea executării pedepsei, după ce și-a recunoscut vinovăția pentru jefuirea la miez de noapte a unui bărbat, de 15 000 euro din geanta acestuia, pe o stradă din sectorul Buiucani al capitalei, în complicitate cu alte persoane. Al doilea bănuit în schema bancnotelor false este persoana de încredere a primului, originar din Criuleni și domiciliat în Chișinău, cu vârsta de 23 de ani.

Ambii bănuiți – persoane de încredere ale liderului grupului infracțional – își recunosc implicarea în schemă, potrivit căreia, cei doi le puneau în vânzare altor persoane sume a câte 50 000 de euro falși (cu bancnote de €50 și €100), spre cumpărare cu bani legali la valoarea de 25% din banii falși oferiți.

Pentru deconspirarea celor doi, oamenii legii au racolat un alt membru activ al grupului infracțional, după care au desfășurat percheziții la cei doi în Strășeni și Chișinău, de unde au fost ridicate alte bancnote false. Ambii cooperează cu oamenii legii, iar procurorii urmează să cerceteze probele și să determine necesitatea aplicării arestului preventiv. Investigațiile penale continuă, în vederea identificării tuturor membrilor grupului infracțional, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Total
0
Shares
Total
0
Share