Revolut ar urma să se extindă și în Republica Moldova. Alaiba: „Suntem pe ultima sută de metri”

Compania Revolut ar urma să se extindă și în Republica Moldova. Anunțul în acest sens a fost făcut de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba.

Potrivit acestuia, negocierile cu gigantul financiar Revolut ar fi durat un an de zile.

„După un an de negocieri, în curând, și utilizatorii din Republica Moldova se vor alătura celor 30 de milioane de utilizatori Revolut la nivel mondial. Suntem pe ultima sută de metri. Zile numărate.

Intrarea acestui gigant financiar pe piețele din alte țări a crescut radical standardele serviciilor, a doborât comisioanele bancare plătite de consumatori, a crescut calitatea serviciilor și a animat concurența. Este exact ceea ce ne dorim să se întâmple și pe piața noastră, în beneficiul consumatorului”, a scris Dumitru Alaiba pe Facebook.
În același timp, ministrul a ținut să precizeze că, momentan, Revolut va debuta în țara noastră cu versiunea Lite App.
„Am încrederea că vor extinde într-un ritm alert gama de servicii oferite”, a conchis Dumitru Alaiba.
Total
0
Shares
Total
0
Share