Credeam că voi putea trece în tăcere ziua de azi, dar de dimineață văd parada triumfalistă despre 7 aprilie 2009 și eliberarea noastră de nu știu ce, văd și mă apucă fiorii cât de cinic ne mint cei care au organizat și au pus în aplicare dezordinile în masă și distrugerea proprietății statului, în valoare de peste 3 miliarde de lei.
Protestele de la 7 aprilie au fost, fără îndoială, un punct de cotitură în istoria recentă a statului Republica Moldova. Totuși, la 16 ani de la acele evenimente, nici până astăzi nu avem, în mod oficial, o poziție clară cu privire la organizatorii care au stat în spatele dezordinilor în masă care au pornit de la un protest legitim.
Voi chiar credeți că masele s-au autoorganizat spontan? Credeți că pietrele în centrul Chișinăului au fost aduse de apa de ploaie? Să fim serioși.
Povestea despre liderii ong-urile și politicieni care au adunat tinerii în stradă și că revolta a fost una spontană e frumoasă, doar că, după atâția ani, am învățat că putem fi oricum, numai nu naivi. Cu siguranță în societate exista o încordare și o nemulțumire generată de modul în care era condus statul de guvernarea comunistă de atunci. Totuși, de dragul adevărului, trebuie să punctăm niște chestiuni principiale.
Ce a stat la baza protestului început pe 6 aprilie? Narative despre alegeri fraudate masiv, despre 200 de mii de morți care ar fi votat la acele alegeri, despre o fată moartă pe scările Parlamentului – toate acestea au provocat răbufnirea maselor, care au dus într-un final la revolte și la devastarea sediilor celor mai importante instituții ale statului. Doar că niciun caz de fraudă electorală nu a fost demonstrat ulterior. Rapoartele organismelor internaționale de monitorizare a proceselor electorale au arătat că alegerile au fost corecte, iar toate acuzațiile de fraudare a scrutinului din 5 aprilie 2009 s-au dovedit a fi nefondate. Așa a zis OSCE. De ce nimeni nu vrea să vorbească despre asta și de ce ignoră lucrurile evidente?
De ce spun toate astea? Guvernarea de astăzi este expresia acelor minciuni pe care s-au clădit protestele de atunci. Azi, ca niciodată, toți cei care au dat foc Parlamentului și turnului prezidențial au ieșit la lumină asumându-și fapta. Nu era mare secret că ei, generic numiți „radumarieni”, așa au văzut calea lor spre puterea absolută în stat. Prin incendiere și devastare, numite fățarnic proteste pașnice. Revolta de la 7 aprilie 2009 a fost, de fapt, încă o tentativă de realizare a unei revoluții colorate, ca și cele realizate deja în alte state post-sovietice, cunoscute azi și ca „revoluțiile Soros”, în numele celui care a finanțat pregătirea și realizarea proiectului de preluare a puterii. Oameni care au fost vârf de lance atunci, care au parazitat pe neadevărurile care au provocat „revoluția” sunt bine-merci, în funcții mari și ne dau în continuare lecții de democrație și așa-zisă libertate. Azi, ei sunt peste tot, și în politică, și în presă, și în verticala puterii.
Pentru ei a fost un proiect de succes. Scopurile lor au fost atinse. Putere nelimitată și de dorit perpetuă.
Cei care s-au cățărat pe nemulțumirea sinceră a oamenilor și au folosit tinerii drept carne de tun, tot ei, provocatorii infiltrați la acele proteste, ne-au mințit ani de zile despre drepturile omului, libertatea de exprimare, presă liberă, stat de drept și, desigur, despre democrație.
Doar analizați un pic cum de am ajuns aici, în 2025, având ca purtători de adevăr toate „natașele”, urmașii lui baghirov și toată cohorta de „radumarieni”, azi deja în costume de mii de euro și cu statul capturat deja de ei.
Ce s-a schimbat de atunci, ce am obținut cu adevărat în urma celor întâmplate la 7 aprilie? Sunt întrebări la care trebuie să răspundă toți și fiecare în parte.
Istoria o scriu învingătorii, însă, judecând după tot ce a urmat în toți acești ani, învinși au rămas tot oamenii care au protestat sincer atunci.
Sunt de acord să fiu dat în judecată de către cei pe care tot noi i-am votat, dar am să insist – alegerile din 5 aprilie 2009 NU au fost falsificate, nu a existat măcar o singura probă în acest sens!
Tot restul rămâne pe obrazul hoților care ne vorbesc despre libertate și victorii.
poza simbol.
Iurie Ciocan