Politic

Rezultatele colaborării dintre Silvia Radu și Gabriela Firea: Donație de carți, autobuze și locuri în taberele românești

Pinterest LinkedIn Tumblr

Primarul general interimar al municipiului Chişinău, Silvia Radu, a avut astăzi o întrevedere oficială cu primarul general al municipiului Bucureşti, Gabriela Firea. Primarii de Chişinău şi Bucureşti au stabilit cum vor colabora cele două Capitale.

În domeniul cultural, Primăria municipiului Chişinău va înfiinţa o linie de transport în comun care va deservi, cu precădere, obiectivele turistice şi culturale din capitala Republicii Moldova, partea română urmând să asigure consultanţă pentru implementarea proiectului, precum şi va dona 2 autobuze în acest sens, scrie impacttv.

De asemenea, începând cu 2018, anual în ambele oraşe va fi organizat proiectul bilateral „Săptămâna teatrelor bucureştene la Chişinău şi Săptămâna teatrelor din Chişinău la Bucureşti”. Proiectul prevede că în ambele oraşe, timp de o săptămână, vor fi prezentate spectacole ale teatrelor din oraşul partener. Totodată, în baza unui protocol de cooperare ce urmează a fi semnat între Biblioteca Mitropolitană Bucureşti şi Biblioteca municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”, se va realiza schimburi de unităţi biblioteconomice, iar instituţia bucureşteană va oferi o importantă donaţie de carte către bibliotecile din Chişinău.

Domeniul educaţiei reprezintă o altă prioritate în cooperarea dintre Chişinău şi Bucureşti. În acest sens, municipiul Bucureşti va acorda sprijin logistic şi material pentru efectuarea lucrărilor de renovare a Liceului „Mihai Eminescu” din Chişinău, instituţie care, în anul 2019, aniversează 50 de ani de la înfiinţare. În acelaşi timp, Primăria municipiului Chişinău va oferi un număr de locuri în taberele de vară pe care le organizează, pentru elevii premianţi ai concursurilor şi olimpiadelor din Chişinău.

În domeniul ocrotirii sănătăţii, Primăria municipiului Bucureşti va acorda sprijin logistic şi material pentru efectuarea lucrărilor de renovare a Maternităţii nr. 1 din Chişinău. Concomitent, pentru medicii rezidenţi şi specialiştii din Chişinău va fi lansat un program de instruire în spitalele administrate de Primăria municipiului Bucureşti, iar pentru managerii instituţiilor medicale din Chişinău vor fi organizate stagii de perfecţionare de către administraţia spitalelor şi serviciilor medicale Bucureşti.

Primarii de Chişinău şi Bucureşti, Silvia Radu şi Gabriela Firea, au mai stabilit şi alte priorități: dezvoltare urbană, atragerea de fonduri europene, transport, mediu înconjurător şi protecţia animalelor fără stăpân.

loading...

Comments are closed.