Robinho a fost condamnat pentru viol, dar clubul îi prelungește contractul!

Robinho, fotbal, viol

Robinho (33 de ani) vrea să mai joace la Atletico Mineiro, deși sentința de 9 ani de închisoare, pronunțată la Milano, i-ar închide cariera dacă brazilianul nu-și va proba inocența la apel. Acordul e aproape.

Robinho nu e prea tare afectat de scandalul din Italia, cu condamnarea pentru viol, și negociază prelungirea contractului scadent la sfârșitul anului.

Atletico Mineiro vrea să-l păstreze și în 2018, făcând abstracție „de o afacere personală a jucătorului care nu-l împiedică să continue cu noi”, și a discutat termenii unui nou acord.

Brazilianul, curtat și de Santos, este convins de nevinovăția sa, deși Tribunalul din Milano i-a dat joi 9 ani de pușcărie, sentință ce poate fi atacată în apel. El a fost găsit vinovat de viol, alături de alţi cinci bărbaţi, într-o discotecă din Milano, la începutul lui 2013, când Robinho juca la Milan.

Victima, o tânără albaneză de 22 de ani, fusese îmbătată de agresori, care au profitat în grup de „inferioritatea ei fizică și psihică”, în garderobă! Internaționalul de 33 de ani a mai fost acuzat de viol în 2009 de o tânără de 18 ani, dar în Anglia a scăpat.

N-am participat niciodată la asemenea lucruri. Cine mă cunoaște cu adevărat știe ce fel de om sunt. Am o nevastă și niște copii minunați, care au încredere în mine” a spus Robinho.

În vârstă de 33 de ani, Robinho a evoluat pentru AC Milan între 2010 şi 2014. El şi-a început cariera la Santos, după care a fost transferat de Real Madrid, în 2005. Ulterior, pe lângă echipele amintite, a mai jucat la Manchester City şi Guangzhou Evergrande.

La nivel internaţional, Robinho are 99 de selecţii şi 28 de goluri marcate la prima reprezentativă a Braziliei.

Total
0
Shares
Total
0
Share