România anunță 333 de cazuri noi infecție cu COVID-19

Până astăzi, 13 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 6.633 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus), anunță Grupul de Comunicare Strategică.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 914 au fost declarate vindecate și externate. Totodată, până acum, 318 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 333 de noi cazuri de îmbolnăvire.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 24.020 de persoane. Alte 71.293 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 67.204 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 422 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.348 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 379 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Citește și: India: Zece turiști au fost obligați să scrie de 500 de ori că își cer scuze. Care a fost motivul

Total
0
Shares
 
Total
0
Share