România nu a transmis Comisiei Europene Raportul Anual de Progres privind reducerea deficitului bugetar, deși termenul-limită a fost 30 aprilie, a confirmat CE pentru Profit.ro, citată de News.ro. Documentul este o obligație în cadrul planului fiscal pe 7 ani și reflectă măsurile adoptate pentru a reduce deficitul și a implementa reformele asumate.
Comisia Europeană urmează să evalueze pe 4 iunie stadiul în care se află statele membre în privința reducerii deficitelor, iar România riscă suspendarea fondurilor europene, în contextul nerespectării mai multor angajamente, inclusiv cel legat de reforma fiscală.
Cu un deficit de 9,3% din PIB în 2023 – cel mai mare din Uniunea Europeană – România are cea mai gravă situație bugetară dintre statele membre. Raportul anual ar fi trebuit să includă explicații privind întârzierea reformei fiscale, parte esențială a planului de ajustare convenit cu Bruxelles-ul.