România îi cere Ucrainei să recunoască inexistența limbii moldovenești. Zelenski spune că aceasta nu este o problemă globală

Premierul român Marcel Ciolacu i-a cerut președintelui Ucrainei Vladimir Zelenski, aflat în vizită la București, ca autoritățile ucrainene să recunoască în cel mai scurt timp inexistența așa-numitei limbi „moldovenești”. La rândul său, Zelenski a spus jurnaliștilor români că Guvernul de la Kiev se va întâlni, într-o săptămână sau două, şi va lua o decizie, scrie Newsmaker.md

Potrivit președintelui ucrainean, „toată această retorică referitoare la limbă, religie, minorităţi… sunt subiecte pe care dacă Rusia le aude începe o campanie de dezinformare puternică”.

În acest fel, Zelenski a îndemnat românii să nu dea șanse Rusiei să dezechilibreze. „Am nevoie de unitate. Guvernele vor găsi soluţii, sunt sigur, pentru că suntem de aceeaşi parte a baricadei”, a comunicat el.

Ciolacu a scris pe rețelele de socializare că discuția cu Zelenski a fost constructivă și au vorbit despre „preocupările României în privința protecției drepturilor persoanelor aparținând minorității române din Ucraina”.

„În context, am reiterat solicitarea noastră legitimă ca în cel mai scurt timp autoritățile ucrainene să recunoască inexistența așa-numitei ”limbi moldovenești””, a menționat Ciolcau. „România a acordat un sprijin multidimensional consistent vecinului nostru în toată această perioadă de la declanșarea invaziei ilegale a Rusiei și suntem pregătiți să participăm activ la viitorul proces de reconstrucție a Ucrainei, care va genera proiecte concrete și bunăstare pentru cetățenii ambelor state”, a adăugat oficialul român.

La fel, Ciolacu a precizat că „România susține ferm aderarea Ucrainei și a Republicii Moldova la Uniunea Europeană”. „Și cred că este important ca o decizie privind deschiderea negocierilor de aderare pentru ambele state să fie adoptată până la finalul anului”, a conchis el.

Digi24.ro scrie că Zelenski a fost întrebat, la o întâlnire cu jurnaliştii români, dacă Ucraina este pregătită să recunoască faptul că nu există limba moldovenească. El a afirmat că nu vede nicio problemă globală în această chestiune și că această problemă nu este presantă pentru el, dar a precizat că guvernele vor găsi soluţii, deoarece „suntem de aceeaşi parte a baricadei”.

„Sincer, dacă pot răspunde sincer, nu văd nicio problemă globală în asta. Nu văd nicio problemă cu acest lucru. Înţeleg. Unii oameni ar spune că Moldova este România. Pentru mine, această problemă nu e presantă. Guvernul nostru se va întâlni, într-o săptămână sau două, şi va lua o decizie referitor la răspunsul pentru această întrebare. Personal, înclin către decizia de a întări parteneriatul nostru şi de a rezolva astfel de probleme. Îmi pare rău că nu mă pot gândi mereu la toate problemele mici. Pentru o ţară în război asta nu e problemă, îmi pare rău. Dar oamenii se vor aduna, vor lua o decizie şi sunt sigur că vor găsi decizia corectă şi sunt sigur că toată lumea va fi fericită”, a afirmat Zelenski.

El a adăugat că Rusia ia orice chestiune legată de minorităţi şi o transformă în fake news.

„Ce am văzut de atât de multe ori în decursul acestei perioade, Rusia ia orice întrebare politică, în special când vine vorba de minorităţi, despre limbi, sunt multe lucruri. Chiar credeţi că noi avem o problemă cu vorbitorii de rusă din Donbas? Nu aveam nimic împotriva lor. Acum chiar ei au omorât aproape toţi oamenii din Donbas, din est, acolo unde erau atât de mulţi vorbitori de rusă. Pur şi simplu i-au omorât. Dar au spus că asta este cea mai mare problemă, că oamenii din Ucraina care vorbeau rusă aveau probleme, nu le era permis să vorbească rusă. Toată această retorică referitoare la limbă, religie, minorităţi… sunt subiecte pe care dacă Rusia le aude începe o campanie de dezinformare puternică, au o mare putere în a crea fake news. Ce trebuie să decidă Guvernul, uitaţi-vă la un singur lucru. Nu daţi şansa Rusiei să vă dezechilibreze. Am nevoie de unitate. Guvernele vor găsi soluţii, sunt sigur, pentru că suntem de aceeaşi parte a baricadei”, a explicat Zelenski.

Zelenski a efectuat pe 10 octombrie prima sa deplasare oficială în România de la declanșarea invaziei ruse asupra Ucrainei, în februarie 2022. În cadrul vizitei, șeful statului ucrainean a avut o întrevedere inclusiv cu Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni din București. În cadrul unei conferințe cu omologul său român Iohannis, Zelenski a spus că în viitorul apropiat va începe a funcționa un coridor pentru cerealele ucrainene prin teritoriul Republicii Moldova.

Total
0
Shares
Total
0
Share