Fără a fi organizat un concurs public, Guvernul Maiei Sandu l-a numit astăzi pe un absolvent al școlii de agenți KGB, în funcția de șef al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră. Este vorba este Rosian Vasiloi.
Jurnaliștii de investigație de la portalul Zeppelin.md au prezentat un șir de documente, probe care arată legătura expertului de la IDIS Viitorul, Rosian Vasiloi cu serviciile rusești, dar și cu raiderul nr. 1 în CSI, Veaceslav Platon, cu care au fost în relații apropiate încă din școală.
Documentele scurse din arhivele secrete demonstrează relația lui Rosian Vasiloi cu serviciul KGB, cum a fost promovat în funcții și de către cine era protejat cel care acum se prezintă expert pro-european:
„Decembrie 1989. În clasa XI „B” a Şcolii medii ruso-moldoveneşti nr.4 din oraşul Căuşeni învăţa tânărul komsomolist Vasiloi Rossian (Россиян) Nikolaevici (atenţie la prenumele sugestiv!), fiul născut la 18 martie 1973 al lui Vasiloi Nikolai Gheorghevici, subalternul ministrului Vladimir Voronin, şef adjunct al ROVD, direcţia raională a afacerilor interne Căuşeni, adică al miliţiei raionale.
Exact în acea perioadă, în exact acelaşi orăşel din estul RSSM, Căuşeni, tot în clasa XI, a Şcolii medii ruse din oraş, învăţa un alt tânăr komsomolist, cu doar 2 luni mai tânăr ca Rossian, pe nume Platon Veaceslav Nikolaevici, născut la 24 ianuarie 1973. Cei doi tineri, colegi de generaţie, dar şi viziuni, s-au cunoscut şi împrietenit datorită comsomolului, competiţiilor sportive şi activităţilor organizate de organizaţia comsomolistă orăşenească.
În scurt timp, prietenia dintre cei doi, pornită din micuţul orăşel Căuşeni, urma să continuie în cadrul unei alte instituţii sovietice, mult mai serioase, în care urmau să se regăsească cei doi tovarăşi komsomolişti. Căile celor doi prieteni spre acea instituţie urmau să fie foarte diferite, dar uşile prin care au trecut acestea erau aceleaşi, miliţia sovietică şi respectiv „voenkomatul”, comisariatul militar al Armatei Sovietice.
23 ianuarie 1990. Tânărul Rossian, în vârstă de doar 16 ani, adresează o cerere scrisă într-o rusă perfectă, cu scris de mână, comisarului militar al Armatei Sovietice din raionul Căuşeni, colonelului V. Grab. „Voenkomatele”, comisariatele militare erau în acele timpuri prima instituţie în care armata şi instituţiile de forţă sovietice contactau cu tinerii din URSS, locul unde se făceau selectările pentru recrutare în diferite subdiviziuni militare sovietice. În cerere tânărul roagă să fie admis la Şcoala Superioară de Comandă de Grăniceri din Moscova din subordinea KGB (Comitetul Securităţii Naţionale) al URSS.
Rossian Vasiloi anexează la cerere o „Autobiografie”, la fel scrisă de mână în limba rusă, care seamănă mai mult cu o confesiune, în care evidenţiază că în noiembrie 1987 a devenit membru al organizaţiei komsomoliste VLKSM, Uniunea Tineretului Comunist, aripa tânără a Partidului Comunist sovietic PCUS, dar şi că tatăl său, Nikolai Gheorghevici Vasiloi, este şef adjunct al ROVD Căuşeni şi membru al PCUS. Rossian Vasiloi menţionează şi că „nici el personal, nici părinţii săi nu au fost judecaţi, nu au fost peste hotarele URSS şi în perioada Marelui Război pentru Apărarea Patriei nu au fost în prizonierat şi nu au fost internaţi în servicii”.
Rossian relatează cu un limbaj şi în stil de notă informativă a unui turnător detalii despre fiecare membru al familiei sale. La aceeaşi dată, 23 ianuarie 1990, „voenkomul” acceptă cererea komsomolistului şi crează un dosar personal, pe care îl trimite la verificare la Chişinău, la KGB al RSSM.
7 mai 1990. KGB de la Chişinău emite o confirmare scrisă în limba rusă, semnată de adjunctul preşedintelui KGB al RSSM, generalul-maior A.I Maloman. În document se menţionează că „în conformitate cu Istrucţiunea aprobată prin Ordinul nr. 0330 din 1978 al Preşedintelui KGB al URSS”, dosarul candidatului Vasiloi Rossian, nr. E-188938, cu parafa „SECRET”, „membru al organizaţiei komsomoliste VLKSM”, a fost supus unui „control special total”. În rezultatul controlului efectuat de KGB, „nu au fost obţinute materiale copromiţătoare în privinţa sa şi a rudelor sale apropiate”.
În consecinţă, conform actului semnat de generalul KGB, Vasiloi Rossian a fost examinat de „comisia medico-militară” a KGB al RSSM şi în ultima instanţă de „comisia de recrutare a KGB al RSSM”. Recrutul Rossian Vasiloi a fost invitat în faţa comisiei menţionate a KGB şi a fost aprobat pentru recrutare în rândurile KGB al URSS, fiind recomandat ca „având un comportament pozitiv la şcoală, activ la lecţii, însuşeşte materialul repede, dă dovadă de o memorie bine dezvoltată, este atent la orele practice, este direct şi onest, atinge rezultatele pe care şi le propune prin insistenţă şi hărnicie”. Totodată, comisia subliniază că recrutul „este rezistent la influenţă negativă”, „se bucură de respect din partea colegilor de clasă, ia parte activă la viaţa komsomolistă, deţinând în organizaţie funcţia de conducere de „komsorg” (organizator) şi că în „comitetul de komsorgi” (organul de conducere al organizaţiei komsomoliste) răspunde de pregătirea fizică a komsomoliştilor.
Respectiv, comisia de recrutare a KGB al RSSM îl înrolează pe Rossian Vasiloi, la vârsta de abia 17 ani împliniţi, în rândurile KGB al URSS şi îl selectează pentru înmatriculare la Şcoala Superioară de Comandă de Grăniceri a KGB din Moscova, „purtătoare a Drapelului Roşu şi a ordinului Revoluţiei din Octombrie”.
În 1994, Rossian Vasiloi absolveşte cu succes Şcoala Superioară de Comandă de Grăniceri de la Moscova din subordinea KGB, reorganizat între timp în FSB. Generalul-locotenent V. Botantsev, comandantul unităţii militare nr. 2462 din Moscova îl trimite înapoi la Chişinău, printr-o scrisoare de însoţire autentificată printr-o ştampilă cu stema de stat a Rusiei, la dispoziţia aceluiaşi KGB, reorganizat între timp în MSN, Ministerul Securităţii Naţionale al Republicii Moldova. Conform diplomei, Vasiloi a trecut pregătirea, inclusiv patriotică, în cele mai bune tradiţii ale şcolii KGB.
25 iunie 1994. Ministrul Securităţii Naţionale de la Chişinău îi acordă absolventului şcolii KGB de la Moscova gradul militar de locotenent şi îl trimite în serviciu la Prut, pichetul de grăniceri nr. 21 din Cotul Morii, în preajma vămii Leuşeni, în funcţia de şef adjunct al pichetului, responsabil de lucru cu efectivul, instruirea şi educarea grănicerilor. Astfel, cei doi tovarăşi de komsomol de la Căuşeni se reîntâlnesc în Moldova, deja independentă, dar supusă din nou Moscovei, fiind colegi în cadrul aceluiaşi serviciu special de la Moscova, FSB, având ambii dosare de colaborator cu parafe „SECRET”.
15 ianuarie 1996. Ministrul SN îl avansează în grad pe Vasiloi, acesta devenind locotenent major. Este deosebit de interesant că în dosarul SECRET al lui Rossian Vasiloi din FSB de la Moscova, ajuns în posesia jurnaliştilor de la Zeppelin.md, deschis încă în perioada sovietică (judecând după coperta acestuia), se regăseşte fotografia sa în uniformă militară având deja gradul de locotenent major. Este o confirmare a faptului că acesta se află într-o legătură permanentă cu FSB de la Moscova după revenirea în Moldova.
30 martie 1998. Rossian Vasiloi primeşte prin ordinul ministrului SN gradul de căpitan şi totodată este avansat în fucţia de şef al pichetului de grăniceri nr.17 de pe Prut, direcţia Leova, Toceni.
În 2001, la puţin timp după ce Platon scapă de dosarul penal deschis pentru uz de fals, tâlhărie, păstrare ilegală a armelor şi organizarea tentativei de omor asupra unui partener de al său de „afaceri”, deja maiorul Rossian Vasiloi este din nou avansat, fiind mutat de pe Prut pe frontiera de Est, devenind „locţiitor”, adică adjunct al Direcţiei de pază a frontierei Palanca, cu competenţă în regiunea Căuşeni, acolo unde au copilărit cei doi tovarăşi de komsomol. Prin „coincidenţă” (atenţie la aceste coincidenţe, pentru că vor fi tot mai multe de acum încolo!), era exact zona unde Veaceslav Platon începuse ample activităţi de contrabandă cu carne.
Imediat după alegerile din martie 2005 şi eşuarea loviturii de stat încercate la Chişinău de serviciile speciale ruseşti, probleme începe să aibă concomitent şi Veaceslav Platon, care e nevoit să fugă pentru o perioadă la Kiev, dar şi cariera lui Rossian Vasiloi începe, din nou prin „coincidenţă”, să se clatine. Acesta este trecut „în dispoziţia Serviciului Cadre al Serviciului de Grăniceri”.
Însă, după implicarea curatorului lui Platon, Oleg Podolko, din nou prin „coincidenţă”, dispar şi problemele lui Rossian Vasiloi. Mai mult chiar, cariera lui cunoaşte un salt spectaculos, deja locotenent-colonelul Vasiloi devenind şef al Aparatului directorului general al Serviciului de Grăniceri! Astfel, Vasiloi obţinea acces la toate informaţiile, inclusiv secretizate, centralizate pentru conducerea instituţiei, care vizau securitatea de la frontiera Republicii Moldova.
Informaţiile de la frontiera de pe Prut aveau o însemnătate deosebită pentru FSB, în special după 29 martie 2004, când România a aderat la NATO, fiind şi în fază avansată de negocieri de aderare la UE, care urma să se întâmple la 1 ianuarie 2007. Astfel, Vasiloi, cu acces total la informaţiile de la frontieră, reprezenta ochii şi urechile FSB-ului la frontiera de Est a NATO şi UE. Erau deosebit de preţioase pentru Moscova şi informaţiile despre dispozitivele şi tacticile moldoveneşti de control a frontierei cu Ucraina, în special a zonei transnistrene, unde se află în continuare, încă din perioada sovietică, trupele ruseşti de ocupaţie şi regimul separatist sprijinit şi întreţinut de Rusia.
Rspectiv, Rossian Vasiloi se înscrie la şcoala de limbi străine „Linguata”, la cursuri intensive de limbă engleză, pe care le absolveşte la 1 august 2005. Cunoştinţele în materie de limbă engleză îi vor fi necesare nu doar pentru cariera în ascensiune de la frontieră, dar şi pentru următoarele misiuni.
Alături de alte misiuni, de colectare şi transmitere la Moscova a informaţiilor din interiorul instituţiei de control la frontieră de la Chişinău, o altă importantă misiune a lui Vasiloi era recrutarea noilor agenţi pentru FSB. La 1 septembrie 2009, la 18 ani de la proclamarea independenţei Republicii Moldova de Moscova şi tocmai când la Chişinău se închega o guvernare de alianţă pro-europeană, în calitate de şef al Aparatului directorului general al SG, Vasiloi îl trimite la Moscova, la exact şcoala KGB pe care a absolvit-o el în 1994, între timp redenumită în Academia de Grăniceri a FSB, pe grănicerul moldovean Gheorghe Petic, numele căruia vă îndemnăm să-l reţineţi. Grănicerul moldovean îşi dă acceptul să devină agent al serviciului de spionaj al Rusiei, fapt confirmat chiar de FSB.
30 decembrie 2009. După înlăturarea de la putere a comuniştilor lui Voronin, istoria cu căderea bruscă în carieră se repetă. Rossian Vasiloi este trecut din nou „în dispoziţia Direcţiei Resurse Umane, în legătură cu reorganizarea statelor”!
Problema e rezolvată din nou de Veaceslav Platon, care cu ajutorul lui Oleg Podolko şi a FSB devine deputat pe listele Alianţei Moldova Noastră la alegerile parlamentare din 2009, contra sumei de 1.000.000 USD (fapt cu care chiar el s-a lăudat într-un studiou de televiziune de la Chişinău). Funcţia de deputat îi acordă imunitate parlamentară de dosarele penale intentate pe numele lui şi totodată oferă acoperişul necesar în cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană întregii agenturi FSB.
23 februarie 2010. Din nou prin „coincidenţă”, Rossian Vasiloi revine în funcţia de şef al Aparatului directorului general al Serviciului de Grăniceri, partajat în cadrul AIE PLDM-ului lui Vlad Filat.
5 aprilie 2010. Recrutul Gheorghe Petic absolveşte cu excelenţă cursurile Academiei FSB de la Moscova, specializându-se în tactici de recrutare. Acesta revine în Moldova, activând în calitate de instructor la Colegiul Serviciului de Grăniceri, poziţie importantă strategic pentru recrutarea agenţilor pentru FSB, dar şi pentru colectarea informaţiilor de la foştii săi cursanţi, despre realităţile de la frontieră.
29 iunie 2012. Instituţia de control a frontierei moldoveneşti se rupe de trecutul sovietic şi este reformată după modelul european, fiind instituită Poliţia de Frontieră, în subordinea MAI. Rossian Vasiloi se pomeneşte „trecut în rezervă”.
6 septembrie 2012. Veaceslav Platon se implică din nou în „rezolvarea problemelor” tovarăşului şi colegului său din FSB. Acesta intervine din nou la Vlad Filat, care prin trafic de influenţă exercitat prin intermediul ministrului de interne Dorin Recean îl face pe deja colonelul Rossian Vasiloi şef adjunct al Departamentului Poliţiei de Frontieră, cea mai înaltă funcţie pe care a deţinut-o vreodată acesta la frontieră.
În 2013, când Procuratura Generală merge pe urmele lui Veaceslav Platon, Rossian Vasiloi demisionează din proprie iniţiativă din funcţia de şef adjunct al PF. După o carieră de 23 de ani la frontieră, acesta primeşte o nouă misiune de la centrala de la Moscova, infiltrarea în societatea civilă.
Demisia lui Vasiloi nu a însemnat şi plecarea de la frontieră. Acesta se implică în proiecte de asistenţă externă, acordată de UE şi SUA Poliţiei de Frontieră de la Chişinău, devenindu-i foarte utilă instruirea în materie de limbă engleză din 2005. Acesta nu pierde contactul cu realităţile din interiorul Poliţiei de Frontieră, astfel agentul cu o experienţă vastă fiind o sursă importantă de informaţii strategice pentru FSB.
Totodată, Rossian Vasiloi începe să se implice tot mai activ în viaţa societăţii civile de la Chişinău, colegul de FSB, tânărul comunist şi fostul tovarăş de komsomol al lui Veaceslav Platon declarându-se unionist înflăcărat. Acesta participă activ la marşurile unioniste.
Rossian Vasiloi devine formator de opinie, expert în politici de securitate, specializat în problema transnsitreană, al ONG-ului IDIS „Viitorul”, în cadrul căruia se regăsesc şi alţi apropiaţi ai lui Veaceslav Platon.
Prezenţa sa în spaţiul public este observată în special atunci când este vorba despre securitatea statului, iar abordările sale abundă în informaţii colectate din interiorul Poliţiei de Frontieră şi despre separatismul din zona transnistreană a Republicii Moldova. Declarat patriot cu viziuni pro-europene, agentul FSB Rossian Vasiloi bifează apariţii tot mai frecvente la protestele unioniştilor din faţa Ambasadei Federaţiei Ruse la Chişinău, la care se cere retragerea trupelor ruseşti de ocupaţie din stânga Nistrului.