Rusia a respins protestul României privind drona interceptată în spațiul aerian

Ambasada Rusiei în România susține că incidentul cu drona intrată în spațiul aerian românesc în data de 13 septembrie este ”o provocare intenționată a regimului de la Kiev”, menționând că Bucureștiul !încearcă să implice alte state europene într-o aventură militară periculoasă împotriva Federației Ruse”.

Potrivit comunicatului Ambasadei, protestul transmis de România prin convocarea ambasadorului la Ministerul Afacerilor Externe ”a fost respins ca fiind nefondat și nejustificat”, întrucât nu există !o confirmare obiectivă a provenienței rusești a aparatului zburător”. Ambasadorul rus a subliniat că întrebările referitoare la identificarea dronei nu au primit răspunsuri concrete și că toate circumstanțele indică ”o provocare intenționată a regimului de la Kiev”.

Ministerul Apărării Naționale al României a informat că, sâmbătă seară, două aeronave F-16 din Baza 86 Aeriană Fetești au decolat pentru monitorizarea situației aeriene la granița cu Ucraina. Piloții au avut autorizarea de a doborî drona, dar, evaluând riscurile colaterale, au decis să nu deschidă focul. Ministrul Ionuț Moșteanu a calificat decizia drept ”un act de profesionalism și responsabilitate”.

ISU Tulcea a emis mesaje RO-Alert pentru avertizarea populației privind posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian, iar România își reafirmă vigilența în fața agresiunii rusești.

Total
0
Shares
Total
0
Share