Rusia cere Uniunii Europene să înregistreze vaccinul Sputnik V

Autorităţile ruse au cerut Uniunii Europene (UE) înregistrarea vaccinului rusesc anti-COVID Sputnik V şi speră ca procesul de revizuire să înceapă în februarie, a anunţat miercuri Fondul de Investiţii Directe din Rusia (FIDR), relatează EFE, citat de Agerpres.

FIDR a anunţat că experţi ai Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA) au avut o consultare ştiinţifică cu echipa care a dezvoltat vaccinul Sputnik V la care au participat peste 20 de experţi şi specialişti.

“Recomandările în baza dezbaterii vor fi trimise dezvoltatorilor vaccinului Sputnik V în următoarele 7 sau 10 zile”, a informat FIDR.

Până în prezent, vaccinul Sputnik V a fost autorizat în Rusia, Belarus, Serbia, Argentina, Bolivia, Algeria, Palestina, Venezuela, Paraguay şi Turkmenistan.

FIDR a informat de asemenea că, vineri 22 ianuarie, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) va demara procedurile pentru prezentarea preliminară a solicitării de autorizare a vaccinului Sputnik V.

Rusia, unde campania masivă de vaccinare cu Sputnik V a început săptămâna aceasta, speră să vaccineze 70 de milioane de persoane până la jumătatea acestui an, potrivit ministrului rus al industriei şi comerţului, Denis Manturov.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share