Rusia editează noi manuale de istorie, cu secţiuni despre războiul din Ucraina

Ministerul rus al Educaţiei a prezentat luni noi manuale de istorie pentru elevii de liceu, care includ secţiuni despre ceea ce Moscova numeşte „operaţiunea militară specială” din Ucraina, un eufemism al Kremlinului pentru războiul pe termen lung, scrie News.ro

Cele patru manuale pentru elevii din clasele a X-a şi a XI-a detaliază „motivele pentru începerea operaţiunii militare speciale, scopul operaţiunii militare speciale, denazificarea, demilitarizarea”, a declarat ministrul educaţiei, Serghei Kravţov, citat de presa rusă de stat.

„Manualul pentru clasa a XI-a reflectă cele mai importante evenimente legate de reunificarea Crimeei şi Sevastopolului, cauzele şi desfăşurarea operaţiunii militare speciale, intrarea unor noi regiuni în Federaţia Rusă”, a precizat Kravţov, potrivit agenţiei de presă TASS.

Noile manuale vor fi folosite ca parte a unui curs standardizat de istorie care va fi predat în toate şcolile din Rusia începând cu 1 septembrie.

Kravţov a promis, de asemenea, că va actualiza manualele din nou după încheierea războiului, „imediat ce vom câştiga”, potrivit RIA Novosti. „Câştigăm deja războiul informaţional, dar operaţiunea militară specială se va încheia şi se va încheia odată cu victoria noastră şi, bineînţeles, vom completa manualul de istorie”, a declarat ministrul, citat de RIA.

Total
0
Shares
Total
0
Share