Rusia propune interzicerea aducerii familiei pentru muncitorii migranți

Deputații fracțiunii ”Rusia Justă – Pentru Adevăr” au înaintat în Duma de Stat, în data de 9 septembrie, un proiect de lege care ar putea interzice muncitorilor migranți să-și aducă membrii de familie în Rusia.

Autorii inițiativei, conduși de Serghei Mironov, propun o excepție pentru cetățenii din Belarus și pentru specialiștii străini de înaltă calificare. Documentul a fost publicat în registrul legislativ al Dumei.

Deputății argumentează că prezența familiilor migranților generează o povară asupra infrastructurii sociale, inclusiv asupra instituțiilor de învățământ și a sistemului de sănătate.

”Veniturile bugetare provenite din patentele migranților nu acoperă cheltuielile pentru întreținerea membrilor de familie care nu lucrează, ceea ce face ca acest model de politică migrațională să fie economic dezavantajos”, se arată în nota explicativă a documentului.

Inițiatorii susțin că, dacă interdicția va fi adoptată, excluderea membrilor de familie ai migranților slab calificați ar putea reduce fluxul migrațional către Rusia cu 15–20%.

Total
0
Shares
Total
0
Share