Societatea pe acțiuni moldo-rusă ”Moldovagaz” anunță convocarea Adunării generale anuale a acționarilor, care va avea loc în data de 30 mai 2025, cu prezența fizică a acționarilor, începând cu ora 10:00, la sediul companiei din mun. Chișinău, str. Alexandr Pușkin, 64.
Adunarea este organizată în baza Hotărârii Consiliului de Observatori nr. 6 din 17 aprilie 2025 și va aborda un set amplu de subiecte incluse în ordinea de zi, printre care:
Examinarea și aprobarea raportului financiar pentru anul 2024;
Prezentarea și aprobarea rapoartelor Comisiei de Cenzori și al Consiliului de Observatori;
Luarea unei hotărâri privind acoperirea pierderilor înregistrate de companie în anul 2024;
Confirmarea organizației de audit pentru auditul financiar obligatoriu și stabilirea remunerației acesteia;
Alegerea noilor membri ai Consiliului de Observatori și ai Comisiei de Cenzori;
Aprobarea regulamentului și componenței Comitetului de Audit, precum și a remunerațiilor aferente.
Înregistrarea acționarilor și a reprezentanților acestora pentru participarea la adunare se va face în aceeași zi, între orele 08:00 și 09:45, la adresa menționată. Lista acționarilor cu drept de participare a fost întocmită de Depozitarul Central Unic al Valorilor Mobiliare, în baza datelor de la 17 aprilie 2025.
Documentele aferente ordinii de zi pot fi consultate începând cu 20 mai 2025, la sediul companiei, biroul 901, în zilele lucrătoare, între orele 08:00 și 17:00, precum și în ziua adunării.
Pentru detalii suplimentare, acționarii pot contacta compania la numerele de telefon (022) 578-784 și (022) 262-335.