Președintele în funcție a Georgiei, Salome Zurabișvili, a făcut un apel către susținătorii săi să se adune pe 29 decembrie, la ora 10:00, în fața Palatului Orbeliani, reședința prezidențială.
Zurabișvili a declarat că intenționează să vorbească despre viitorul țării și despre acțiunile pe care le va întreprinde.
„Vă aștept la Palatul Orbeliani și de aici vă voi spune cum va arăta ziua de mâine, zilele următoare și zilele victoriei,” a afirmat președintele, scrie DW.
Apelul său vine pe fondul unor proteste de amploare desfășurate în toată Georgia împotriva politicilor pro-ruse promovate de partidul „Visul Georgian”. Mii de protestatari au format lanțuri umane sub sloganul „Lanțul unității pentru Georgia”, cerând revenirea țării pe calea integrării europene. Salome Zurabișvili a participat la protestul din Tbilisi, unde demonstranții s-au aliniat de la Orașul Vechi până în cartierul Didube.
În aceeași zi, pe 29 decembrie, este programată inaugurarea lui Mihail Kavelashvili, liderul mișcării „Forța Poporului” și fost fotbalist, ca președinte al Georgiei. Kavelashvili, un fost membru al „Visului Georgian”, promovează o agendă politică pro-rusă similară cu cea a partidului-mamă. Alegerea sa a fost realizată de așa-numita „Colegiul Georgian al Electorilor”, unde a fost unicul candidat.
Salome Zurabișvili și susținătorii săi nu recunosc alegerea lui Kavelashvili și nici rezultatele alegerilor parlamentare din octombrie, considerate controversate. În replică, premierul georgian Irakli Kobakhidze, membru al „Visului Georgian”, a amenințat-o pe Zurabișvili cu închisoarea dacă nu renunță la mandat și nu părăsește reședința prezidențială până la inaugurarea lui Kavelashvili.