Săptămâna trecută, polițiștii de frontieră au consemnat două cazuri de treceri ilegale la frontiera moldo-ucraineană

Pe parcursul săptămânii precedente, polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale NORD au consemnat două cazuri de treceri ilegale la frontiera moldo-ucraineană.

Potrivit oamenilor legii, în zona de competență a SPF Larga, pe timpul executării unei misiuni de supraveghere a frontierei de stat, pe raza localității de frontieră Larga-Kelmențî, au fost observați doi cetățeni străini. Aceștia se îndreptau dinspre frontiera de stat spre interiorul R. Moldova, după ce au trecut ilegal din Ucraina.

Un caz identic a avut loc și la SPF Ocnița, patrula Poliției de Frontieră a depistat alți trei cetățeni străini, pe direcția Ocnița-Sochireni, la aproximativ 500 m de la frontieră. Bărbații au ajuns în mod fraudulos din Ucraina în R. Moldova.

Cele cinci persoane au solicitat azil pe teritoriul R. Moldova, în acest sens fiind transmise la centrul de treiere. Cercetările continuă în vederea elucidării circumstanțelor.

Total
0
Shares
Total
0
Share