Un incendiu violent a avut loc marți dimineață pe Calea Moșilor din București, unde o mașină aflată în trafic a luat foc, iar flăcările s-au extins la alte autoturisme parcate, informează telegraph.md, cu referire la News.ro
Pompierii au intervenit rapid pentru stingerea incendiului, reușind să localizeze focul și să prevină extinderea acestuia.
Potrivit autorităților, nu s-au înregistrat victime, șoferul reușind să iasă din mașină înainte ca flăcările să devină periculoase. În total, șapte mașini au fost afectate, dintre care trei au fost distruse complet.
Poliția din București a restricționat traficul în zona incendiului și a delimitat perimetrul afectat. În urma cercetărilor, s-a stabilit că focul a izbucnit de la un autoturism aflat în mișcare, iar flăcările s-au extins la alte mașini aflate în apropiere.
Din fericire, nu au existat victime omenești.
La fața locului au intervenit mai multe echipaje de pompieri, care au reușit să stingă incendiul după câteva ore de muncă intensă.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cauza exactă a incendiului.