Șase persoane au fost rănite în urma unei explozii produse la o fabrică de explozibili din localitatea Javalí Viejo, situată în regiunea Murcia, Spania, informează telegraph.md, cu referire la El Pais.
Două dintre persoanele afectate sunt în stare gravă și au fost transportate la spital împreună cu alte trei persoane.
Incidentul a avut loc în jurul orei 16:30, 30 ianuarie, curent. Toți cei șase răniți, bărbați cu vârste cuprinse între 30 și 52 de ani, sunt angajați ai fabricii. Cinci dintre ei au fost transportați la spital, în timp ce al șaselea a primit îngrijiri la fața locului.
Potrivit centrului de coordonare a situațiilor de urgență, deflagrația s-a produs în interiorul fabricii Rheinmetall Expal Munitions, specializată în producția de muniție și explozibili. Din acest motiv, autoritățile au informat Institutul de Sănătate și Siguranță în Muncă (ISSL), care urmează să investigheze cauzele incidentului.
Cei mai grav răniți sunt doi bărbați de 30 și 42 de ani, care au suferit arsuri de diferite grade. Aceștia au fost transportați la spitalul Virgen de la Arrixaca din Murcia, pacientul în stare critică fiind internat în unitatea specializată pentru tratarea arsurilor.
De asemenea, trei alți răniți au fost transportați la spitalul Morales Meseguer din Murcia:
- Un bărbat de 40 de ani, cu policontuzii;
- Un bărbat de 42 de ani, cu traumatism cranio-cerebral;
- Un alt bărbat de 42 de ani, afectat de inhalarea fumului.
Un al șaselea angajat, un bărbat de 41 de ani, care prezenta mai multe răni, a fost tratat la fața locului de echipele de urgență.
Deși ancheta este în desfășurare, una dintre ipotezele luate în considerare este că deflagrația a fost cauzată de o explozie într-unul dintre depozitele de praf de pușcă ale fabricii.
Explozia a declanșat, de asemenea, un incendiu în apropierea halei fabricii, care a mistuit aproximativ 3 000 de metri pătrați de vegetație. Focul a fost stins de un echipaj format din 15 pompieri din cadrul Serviciului de Stingere a Incendiilor și Salvare al municipiului Murcia.
Fabrica unde s-a produs incidentul aparține grupului industrial german Rheinmetall. Potrivit site-ului companiei, aceasta deține și alte unități în Madrid, două în Cáceres, Burgos, Albacete și Asturias, precum și o sucursală în Hooks, Texas (SUA).
Rheinmetall furnizează produse pentru peste 60 de țări.