Satul Floreni se poate alătura orașului Sîngera: CEC a validat semnăturile pentru procesul de amalgamare

Comisia Electorală Centrală a luat act, în cadrul ședinței de astăzi, de rezultatul verificării listelor de subscripție prezentate de grupul de inițiativă pentru inițierea procesului de amalgamare voluntară a satului Floreni, raionul Anenii Noi cu orașul Sîngera, municipiul Chișinău.

Pentru întrunirea condițiilor prevăzute de Legea nr. 225/2023 cu privire la amalgamarea voluntară a unităților administrativ-teritoriale, grupul de inițiativă urma să colecteze cel puțin 330 de semnături din numărul total de 3294 de alegători la data înregistrării grupului de inițiativă, ceea ce constituie 10% din numărul cetățenilor cu drept de vot care domiciliază în satul Floreni, raionul Anenii Noi.

În acest context, Comisia a recepționat spre verificare 58 de liste de subscripție cu 1632 de semnături ale susținătorilor (numeric declarate de membrii grupului de inițiativă pe propria răspundere). Urmare a verificării dosarelor, CEC a stabilit că 1 420 semnături sunt valabile.

Astfel, Comisia a constatat că au fost întrunite cerințele privind subiectul inițierii procesului de amalgamare voluntară, fiind respectată și condiția ca propunerea să fie înaintată din partea a 10 la sută din numărul cetățenilor cu drept de vot care domiciliază în unitatea administrativ-teritorială respectivă, fiind întrunite condițiile prevăzute de lege.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share