Savanții din Moldova și cei din România vor face cercetări în cadrul unui program

Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova și Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării din România au anunțat finalizarea etapei de depunere a propunerilor de proiecte în cadrul competiției ”Proiecte complexe bilaterale cu Republica Moldova”. Până la data de 30 octombrie 2024, când s-a încheiat termenul de aplicare, au fost înregistrate 290 de propuneri de proiecte, scrie Moldpres.md

Potrivit Ministerului Cercetării şi Educaţiei de la Chişinău, numărul mare de propuneri de proiecte depuse arată interesul sporit al cercetătorilor și institutelor de cercetare pentru această inițiativă de colaborare bilaterală.

„Acest proiect este unul emblematic pentru domeniul cercetării. La Ministerul Educației și Cercetării, investim timp și resurse, astfel încât acest sector să crească și să se dezvolte, elaborăm politici care să încurajeze cât mai mulți tineri să urmeze o carieră în domeniul cercetării și inovării. Am modernizat Codul Științei în conformitate cu standardele europene, am consolidat centrele de cercetare, aducându-le mai aproape de studenți, am concentrat resursele de cercetare în universități. De curând a fost aprobat un ambițios plan național care conectează businessul cu cercetarea și inovarea – Programul național de specializare inteligentă pentru anii 2024-2027 „SMART Moldova”, a rezumat ministrul Educaţiei, Dan Perciun.

Republica Moldova și România au lansat un program comun de granturi pentru cercetare științifică, în cadrul unui forum internațional din luna septembrie, care a reunit peste 180 cercetători de pe ambele maluri ale Prutului. Prin sprijinirea proiectelor științifice comune, programul va contribui la atingerea obiectivelor europene de inovare și progres, cu accent pe domenii esențiale precum sănătatea, mediul, digitalizarea și energia sustenabilă.

De asemenea, este vorba de consolidarea parteneriatelor internaționale, care să contribuie la crearea unor consorții puternice de cercetare în domenii strategice, precum și de acces la excelența științifică europeană. Programul de granturi vizează susținerea proiectelor inovatoare care să fie competitive la nivel european, sprijinind participarea cercetătorilor din România și Republica Moldova în inițiative de top din Spațiul European de Cercetare.

Proiectul va fi cofinanțat de Guvernele celor două state, de granturi urmând să beneficieze proiecte din mai multe domenii: digitalizare, industrie și spațiu; climă, energie și mobilitate; hrană, bioeconomie, resurse naturale, biodiversitate, agricultură și mediu; sănătate; cultură, creativitate și societate incluzivă; securitate civilă pentru societate. Durata maximă a unui proiect este de 24 de luni.

Total
0
Shares
Total
0
Share