Scandal în Primăria Chișinău: Silvia Radu vrea demisia lui Moldovanu! Șeful Direcției Sănătate se împotrivește

silvia radu, mihai moldovanu, primaria chisinau, directia sanatate, coruptie

Primarul Capitalei Silvia Radu a venit astăzi cu un ultimatum în fața șefului Direcției Sănătate din cadrul Primăriei Chișinău, Mihai Moldovanu. Radu a declarat că liberalul ar trebui să dea dovadă de onoare și bărbăție și să-și prezinte demisia. Moldovanu spune că nu-și va da demisia pentru că în opinia sa nu a greșit cu nimic.

„Atunci când am venit la spital nu mi-au răspuns la telefon nici directorul spitalului, nici șeful Direcției. Biroul luxos al directorului a fost o prioritate față de toaletele din spital. Eu cred că este incorect să-ți faci birou tu și să nu asiguri condiții celor care au nevoie. Încă anul trecut am avut ședință la Direcția sănătății și l-am preîntâmpinat pe domnul Moldovanu că nu cheltuie corect banii, că nu stabilește corect prioritățile. Cred că toți v-ați tras concluziile. Cred că ar fi un gest de bărbăție și onoare ca să-mi fie prezentată demisia astăzi”, a declarat Radu.

Declarațiile Silviei Radu vin ca urmare a controlului inopinat efectuat săptămâna trecută la Spitalul clinic municipal nr. 1. Primarul interimar a dispus efectuarea unei anchetei de serviciu privind activitatea economico-financiară la Direcția Sănătății, după ce șeful acestei direcții, Mihai Moldovanu, dar și liderul fracțiunii Partidului Liberal din Consiliul Municipal Chișinău, Ion Cebanu, au fost surprinși la un chef organizat chiar în biroul directorului Spitalului Nr. 1 din capitală.

„În opinia mea eu îmi îndeplinesc atribuțiile și acest lucru poate fi văzut în urma activității mele pe parcursul anilor. Era un platou cu plăcinte, unul legume, unul cu fructe și unul cu ceai”, a răspuns șeful direcției Sănătate.

Liberalii din Consilul Municipal Chișinău (CMC) conduși de Ion Cebanu au acuzat-o pe Silvia Radu de răzbunare politică.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share