Alte știri

SCANDALOS! Mai mulți medici vor fi obligați să restituite indemnizația COVID-19 în mărime de 16 mii de lei

Pinterest LinkedIn Tumblr

Mai mulți medici care activează în spitalele din țară vor fi obligați să restituite indemnizația unică în mărime de 16 mii lei, pe care au primit-o în urma infectării cu infecția COVID-19, informează Telegraph.md, cu referire la surse din cadrul Inspecției Financiare de pe lângă Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova.

Așadar, inspectorii financiari interpretează legea și hotărârile Executivului, precum că de această indemnizație au putut beneficia doar medicii care s-au infectat la locul de muncă, pe când o parte au primit-o chiar dacă s-au infectat în afara programului de lucru, iar aceștia din urmă vor fi obligați să întoarcă banii.

Potrivit inspectorilor, deși există Legea 69/2020 cu privire la instituirea unor măsuri pe perioada stării de urgență în sănătate publică și modificarea unor acte normative, hotărârile ulterioare ale Guvernului nu ar fi acorda indemnizația COVID-19 inclusiv medicilor care nu s-au infectat la locul de muncă.

Totuși, potrivit art. VI din legea menționată, s-a stabilit, pe perioada stării de urgență în sănătate publică declarate prin Hotărârea Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică nr. 10 din 15 mai 2020, o indemnizație unică în mărime de 16 000 de lei, următoarelor categorii:

a) angajaților infectați cu COVID-19 ai Agenției Naționale de Sănătate Publică, ai instituțiilor/subdiviziunilor medicale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, al Ministerului Apărării, al Administrației Naționale a Penitenciarelor, al instituțiilor medico-sanitare publice spitalicești, de asistență medicală urgentă prespitalicească, de asistență medicală primară;

b) angajaților altor autorități/instituții bugetare și instituții medico-sanitare publice care s-au infectat cu COVID-19 în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu.

Chiar dacă legea este clară, inspectorii financiari nu percep faptul că litera a) se referă la toți medicii din instituțiile medico-sanitare publice spitalicești, iar în privința acestora nu a fost impusă vreo limită și nu s-a stabilit că pot beneficia de indemnizație numai dacă s-au infectat la locul de muncă, pe când litera b) este despre medicii de familie și la alte categorii de medici care nu activează în instituțiile spitalicești, iar aceștia din urmă au putut sau încă mai pot beneficia de indemnizație numai dacă s-au infectat în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu.

Prin urmare, inspectorii financiari trebuie trebuie să țină cont de Ordinul nr.1306 din 14 noiembrie 2019 cu privire la aprobarea Nomenclatorului instituțiilor medico-sanitare publice spitalicești, pentru anul 2020, semnat de ministrul Ala Nemerenco, iar în baza acestui document să facă delimitarea dintre lit.a) și b) din art.VI a Legii nr.69/2020, fără să oblige medicii din spitale să întoarcă indemnizația COVID-19.

Amintim că Ministerul Finanțelor este condus de Dumitru Budianschi, propus și susținut de PAS, partid care a promis: ”Pe 11 iulie pornim vremuri bune pentru medici”.

loading...

Comments are closed.