În perioada aprilie–august 2025, școlile din Rusia au refuzat înscrierea pentru 87% dintre copiii migranților, în principal din cauza lipsei documentelor necesare pentru admiterea la testul obligatoriu de limbă rusă, potrivit agenției federale Rospotrebnadzor, citată de The Moscow Times.
Din cele 23 616 cereri depuse, doar 8 223 au avut set complet de documente, iar la testare au participat 5 940 de elevi. Dintre aceștia, 2 964 (12,6%) au promovat examenul, care necesită un minimum de 90% răspunsuri corecte pentru admitere.
Testul, introdus la 1 aprilie 2025, evaluează vorbirea, înțelegerea, vocabularul și gramatica la clasa întâi, iar din clasa a doua include și lectura și scrierea. Scopul este de a verifica dacă elevii pot urma programa școlară în limba rusă.
Pentru înscriere, părinții trebuie să prezinte documente care atestă rudenia, legalitatea șederii în Rusia, certificate medicale și pașapoartele traduse în limba rusă. În lipsa acestora, cererile sunt respinse fără examinare.
În august, în Duma de Stat a fost depus un proiect de lege care prevede introducerea învățământului contra cost pentru copiii străini și limitarea numărului de încercări gratuite la testul de limbă, măsuri ce ar viza soluționarea deficitului de aproximativ 900 000 de locuri în școlile rusești.