Majoritatea școlilor din mediul rural sunt tot mai goale, iar unele gimnazii din raionul Soroca nu mai au clase de absolvenți. În anumite sate, în clasa întâi au fost înscriși doar câte doi copii, iar învățătorii sunt nevoiți să predea simultan la două clase, informează telegraph.md, cu referire la Moldova 1.
La gimnaziul din satul Cerlina, unde învață 90 de elevi, pentru prima dată nu mai există clasa a 8-a.
”Mulți pleacă peste hotare. Și iată, din această clasă au plecat părinții și au plecat și cu copiii”, explică directoarea instituției, Viorica Țui. În clasele primare, copiii din clasa întâi fac ore împreună cu cei din a treia, iar cei din a doua – cu cei din a patra.
”Este foarte greu să organizezi lecții pentru două clase odată”, spune învățătoarea Ana-Maria Galușca.
Situația este similară și în satul Zastînca, unde gimnaziul ”N. Cornea” a rămas fără clasa a 9-a.
”Anul precedent, din numărul mic de elevi în clasa a opta, am fost nevoiți să închidem clasa”, precizează directoarea Irina Andrieș.
Potrivit Elenei Prodan, șefa Direcției Învățământ Soroca, ”jumătate din instituțiile gimnaziale din raion au un număr de copii mai mic de 10 în clasă, ceea ce impune luarea unei atitudini pentru a face față solicitărilor, dar și a nu irosi resursele financiare”.
Deși în acest an nicio școală nu a fost închisă, autoritățile recunosc că cheltuielile de întreținere sunt adesea nejustificate. Pentru a stimula concentrarea elevilor în școlile mai mari, din 1 septembrie 2024 Ministerul Educației oferă câte o indemnizație lunară de 1 000 de lei fiecărui elev care alege să studieze în localitățile vecine.