Școlile din Republica Moldova vor desfășura, pe parcursul lunii ianuarie, activități dedicate Zilei Naționale a Culturii și comemorării poetului Mihai Eminescu, la 176 de ani de la naștere.
Acțiunile au drept scop promovarea patrimoniului cultural și evidențierea rolului educației în cultivarea valorilor spirituale autentice, prin apropierea elevilor de literatura și cultura națională.
Potrivit Planului-cadru pentru învățământul primar, gimnazial și liceal pentru anul de studii 2025–2026, aprobat de Ministerul Educației și Cercetării, în luna ianuarie va fi organizată decada tematică „Educația interculturală”, cu posibilitatea abordării temei „Cultura națională”.
În acest context, instituțiile de învățământ sunt încurajate să valorifice creația eminesciană prin lecturi, momente artistice, ateliere de creație, expoziții și alte activități culturale. Fiecare școală va decide asupra inițiativelor organizate, fiind încurajate abordările creative.
Ziua Națională a Culturii este marcată anual la 15 ianuarie, în semn de omagiu adus lui Mihai Eminescu, „Luceafărul poeziei românești”, pentru promovarea patrimoniului literar și cultural care definește identitatea națională.