Secretarul de stat american Mike Pompeo a susţinut duminică faptul că ar exista dovezi semnificative conform cărora noul coronavirus provine dintr-un laborator al oraşului chinez Wuhan, localitatea de unde s-a declanşat pandemia de COVID-19.
„Există probe masive că de acolo a plecat”, a insistat secretarul american de stat într-o declaraţie acordată postului de televisiune ABC, însă Pompeo a refuzat să spună dacă el crede că virusul ar fi fost eliberat în mod intenţionat de chinezi.
Declaraţiile sale vin după ce preşedintele Donald Trump a spus joi că noul coronavirus provine din laboratorul de virusologie din Wuhan şi a ameninţat China cu noi taxe vamale. Acuzații respinse categoric de China, care respinge și criticile că ar fi încercat să mușamalizeze, la început, amploarea epidemiei.
Citește și: Ucraina prelungește starea de urgență până pe 22 mai