Secretarul de stat Eduard Serbenco, a avut o întrevedere cu delegația Comisiei pentru afaceri externe din Parlamentul Regatului Danemarcei

Secretarul de stat al Ministerului Justiției, Eduard Serbenco, a avut o întrevedere cu delegația Comisiei pentru afaceri externe din Parlamentul Regatului Danemarcei, condusă de Michael Aastrup Jensen, președintele acesteia, aflată în aceste zile la Chișinău cu ocazia desfășurării lucrărilor Comitetului Interparlamentar de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană.

Discuțiile au vizat angajamentele Republicii Moldova privind reforma justiției, în contextul aderării la Uniunea Europeană și realizarea acestora, legate în special de procesul de evaluare extraordinară a judecătorilor și procurorilor, precum și a altor priorități pe dimensiunea integrării europene, subiecte care vor fi discutate și în cadrul Comitetului Interparlamentar de Asociere.

Cu această ocazie, secretarul de stat a transmis salutul instituțional al ministrei Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, și a reiterat bunele relații dintre cele două state și importanța parcursului european al Republicii Moldova. De asemenea, el a vorbit despre prioritățile Ministerului Justiției, reușitele și provocările în procesul de reformare a justiției, evaluarea candidaților în organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor, evaluarea extraordinară a actorilor din justiție, politicile în domeniul anticorupție și deoligarhizare.

„Obiectivul nostru principal este de a contribui la consolidarea relației dintre UE și Republica Moldova, pe domeniul justiției, asigurându-ne că obiectivele Acordului de asociere sunt îndeplinite și că valorile pe care acesta se bazează sunt respectate. Dorim să creștem încrederea cetățenilor în sistemul de justiție și să sporim gradul de transparență și responsabilizare a actorilor din sectorul justiției, contribuind la consolidarea unui sistem democratic în Moldova, bazat pe statul de drept”, a menționat Eduard Serbenco.

Total
0
Shares
Total
0
Share