Securitatea oamenilor pusă zilnic în pericol în Puhoi! Localnicii trec zilnic un pod avariat, ce spun autoritățile?

pod avariat, satul puhoi, raionul ialoveni, petru frunze, consiliu raional ialoveni

Un pod avariat din Puhoi, raionul Ialoveni, care face legătura cu centrul satului, zilnic pune în pericol viaţa oamenilor. Chiar dacă localnicii, din sursele proprii şi cu o contribuţie a autorităţilor, au început reparaţia podului, lucrările au fost stopate, după ce firma de construcţie a anunţat cu întârziere că bugetul adunat este mult prea mic.

Încă în aprilie, Consiliul raional Ialoveni a alocat 112 mii de lei pentru reparaţie, iar sătenii au strâns 40 de mii. Acum câteva săptâmâni, însă, compania care a câştigat licitaţia a anunţat că sunt necesare lucrări suplimentare şi o expertiză tehnică, ceea ce duce la o creştere a cheltuielilor cu 700 de mii de lei, transmite Publika.md

În aceste condiţii, agentul economic a decis să rezilieze contractul şi a lăsat totul baltă, iar oamenii continuă să meargă pe podul abrupt, punându-şi viaţa în pericol.

Vicepreşedintele raionului Ialoveni, Victor Istratiev, susţine că autorităţile au alocat atât cât au cerut sătenii şi că un buget suplimentar pentru lucrări nu este prevăzut. Acesta spune că dacă Guvernul ar aloca suma necesară, podul va fi făcut rapid.

Localnicii din Puhoi spun că o parte din vină pentru situaţia creată o are fostul primar, actualul deputat PAS, Petru Frunze. Mai exact, el le-a promis de mai multe ori oamenilor că va aloca din bugetul local 50 de mii de lei pentru reparaţia podului şi că îi va ajuta să încheie lucrărie cât mai curând, lucru care nu s-a mai întâmplat. De cealaltă parte, Petru Frunze susţine însă că nu primit nicio solicitare oficială de la cetăţeni pentru finanţarea lucrărilor pentru pod.

Total
0
Shares
Total
0
Share