Ședință de lucru la Botoșani privind prima etapă a proiectului SENSE, cu participarea echipei din Bălți

Reprezentanții echipei de proiect din municipiul Bălți au participat luni, 21 octombrie, la o ședință de lucru organizată la Botoșani, dedicată raportării și evaluării progresului realizat în prima perioadă de implementare a proiectului „SENSE – Sensory Exploration for a Nature-based Sustainable Experience in Botoșani and Bălți Cities”. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Interreg VI-A Next România–Republica Moldova.

Echipa Primăriei municipiului Bălți a prezentat un draft al raportului de activitate, subliniind acțiunile realizate până în prezent și etapele pregătitoare pentru amenajarea parcului senzorial pilot în Scuarul „Maria”. Totodată, au fost discutate provocările întâmpinate în derularea proiectului și soluțiile propuse pentru depășirea acestora.

Liderul de proiect, Primăria municipiului Botoșani, a propus o serie de măsuri comune privind proiectarea și amenajarea spațiilor verzi senzoriale din zona transfrontalieră, pentru a consolida cooperarea dintre cele două municipalități în promovarea unor comunități verzi, sustenabile și incluzive.

Prin proiectul SENSE, Bălți și Botoșani continuă să dezvolte un parteneriat transfrontalier bazat pe educație ecologică, inovație și reconectare cu natura, oferind un model de dezvoltare urbană durabilă pentru ambele orașe.

Total
0
Shares
Total
0
Share