Șeful IGP a avut o întrevedere cu atașatul poliției și a Ministerului Securității Publice din Statul Israel

Șeful Inspectoratului General al Poliției, Sergiu Paiu, a avut astăzi o întrevedere cu atașatul poliției și a Ministerului Securității Publice din Statul Israel, pentru statele membre CSI și țările baltice, Igor Shmoish, în contextul încheierii mandatului acestuia în calitate de Atașat al Poliției Statului Israel.

Astfel, șeful IGP a mulțumit oficialului din Israel, pentru contribuția personală pe parcursul mandatului său în procesul de reformare a Poliției Naționale și i-a dorit noului succesor, Paul Timcovschi, mult succes în noua poziție.

„Cunosc despre contribuția și implicarea Dumneavoastră personală pe perioada mandatului de 7 ani și apreciez perseverența pe care ați manifestat-o de-a lungul acestui timp. Trebuie să menționăm că datorită implicării Dumneavoatră am reușit să primim, în termen proxim, tot suportul necesar pentru a iniția și desfășura numeroase activități de instruire, schimburi de experiență și proiecte comune orientate spre modernizarea și dezvoltarea instituțională”, a declarat Sergiu Paiu.

Totodată, în semn de recunoștință și respect profund, atașatul poliției Statului Israel, Igor Shmoish, a fost menționat cu distincția IGP „Pentru Cooperare”.

La rândul său, Igor Shmoish a salutat obiectivele ambițioase ale conducerii Inspectoratului General al Poliției și a dat asigurări ce țin de continuitatea suportului necesar din partea succesorului său Paul Timcovschi, care la fel se va implica în materializarea și atingerea rezultatelor scontate.

Citește și: Sergiu Paiu, șeful IGP, cheamă adulții la maximă responsabilitate și vigilență

Total
0
Shares
 
Total
0
Share