Șeful statului a participat la o acțiune de împădurire în raionul Telenești

Șeful statului a participat astăzi la o acțiune de plantare de puieți în apropierea localității Negureni, raionul Telenești, alături de silvicultori implicați în extinderea fondului forestier al Republicii Moldova.

COMUNICAT // Pe fondul atacurilor la adresa presei, extindem măsurile editoriale adoptate anterior

Au fost sădiți puieți de salcâm și corcoduș, specii adaptate condițiilor locale, care contribuie la protecția solului și la îmbunătățirea calității aerului. Potrivit declarațiilor, în ultimii doi ani au fost împădurite peste 15 000 de hectare, în cadrul Programului Național de Împădurire. „Cu pași mici, dar siguri, creștem o Moldovă mai curată și mai verde”, a subliniat șeful statului, mulțumind silvicultorilor și voluntarilor implicați.

Programul Național de Împădurire a fost lansat în noiembrie 2023 de Ministerul Mediului și Agenția Moldsilva. Acesta prevede reabilitarea și crearea de păduri pe o suprafață totală de 145 000 de hectare, în perioada 2023–2032.

Total
0
Shares
Total
0
Share