Șeful statului, în întrevedere cu Ambasadorul Federației Ruse. Despre ce au discutat

Președintele Igor Dodon a avut o întrevedere de lucru cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Federației Ruse în țara noastră, Oleg Vasneţov, cu care a realizat un schimb de opinii cu privire la starea actuală a relațiilor bilaterale, precum și situația pandemică în ambele state, relatează Telegraph.md

Igor Dodon și-a exprimat recunoștința față de partenerii ruși, în special față de președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, pentru sprijinul acordat Moldovei în momentele actuale de criză.

“În special m-am referit la avionul oferit gratuit țării noastre pentru transportarea din China la Chișinău a echipamentelor de protecție, atît de necesare populației noastre, dar și la creditul în valoare de 200 milioane de euro, acordat de Federația Rusă Republicii Moldova.”, a declarat șeful statului.

De asemenea, oficialii au discutat despre acțiunile care sunt întreprinse cu prilejul marcării celor 75 de ani de la Marea Victorie, precum: vizita la domiciliu a veteranilor, renovarea monumentelor, amenajarea cimitirelor militare ș.a.

“Am fost unanimi în opinia că manifestațiile care ar implica un număr mai mare de persoane urmează a fi amînate pentru mai tîrziu, cînd efectele pandemiei vor fi diminuate și nu va exista risc de infectare pentru populație.”, a concluzionat Igor Dodon.

Citește și: Președintele țării vine cu un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Drapelului de Stat al Republicii Moldova

Total
0
Shares
 
Total
0
Share