Sergiu Sîrbu: “PAS recurge la un nihilism juridic, în contradicție cu decizia Curții Constituționale”

Propunerea Partidului Acțiune și Solidaritate, prin care îndeamnă deputații să lipsească de la ședințele la care va fi supusă votului candidatura noului premier, pentru ca, în lipsa cvorumului, cabinetul de miniștri să nu poată fi votat, reprezintă un nihilism juridic total și nu are nimic în comun cu o foaie de parcurs, care ar putea fi urmată de către Parlament, transmite Telegraph.md

Opinia a fost exprimată de către deputatul Platformei parlamentare „Pentru Moldova”, Sergiu Sîrbu, în cadrul emisiunii „Moldova în Direct” de la televiziunea publică.

Cum poate un Parlament să voteze că nu va vota? Câteva zile în urmă, Curtea Constituțională a spus că autodizolvarea Parlamentului este imposibilă, iar această declarație este egală cu autodizolvarea. Cui îi trebuie acest show ridicol? Oamenii așteaptă să votăm legi pentru a susține agricultorii, să soluționăm criza pandemică”, a declarat Sergiu Sîrbu.

Totodată, Sergiu Sîrbu l-a întrebat pe deputatul PAS, Sergiu Litvinenco (partidul care a venit cu propunerea de neasigurare a cvorumului – n.r.), prezent în platou, de ce este nevoie de propunerea respectivă, dacă valoarea juridică a acesteia este zero și a opinat că aceasta vine doar din moftul PAS-ului de a declanșa alegeri anticipate cu orice scop.

Platforma parlamentară „Pentru Moldova” a menționat, de multe ori, că suntem gata în orice moment de anticipate, dar alegerile nu pot fi un scop în sine și cei care doresc doar anticipate și mai mult nu văd nimic, pur și simplu, vor putere cu orice preț. Pe ei nu îi deranjează nici pandemia, nici faptul că nu avem vaccin, nici salariile, nici pensiile, absolut nimic. Ei vor alegeri doar ca să fie mai mulți în următorul Parlament”, a punctat Sergiu Sîrbu.

În același timp, deputatul Platformei „Pentru Moldova” a amintit că președintele țării nu ar trebui să uite că este președintele tuturor cetățenilor Republicii Moldova și nu mai este lider de partid.

Din declarațiile dumneaei (Maia Sandu – n.r.), reiese că a rămas lider de partid și este regretabil, deoarece cu toții ne așteptăm la o politică matură. Se face justiție televizată. Mai bine ați merge în teritoriu și ați discuta cu oamenii. Sunt proceduri, de ce mai inventați ceva?”, i-a amintit Sergiu Sîrbu deputatului PAS Sergiu Litvinenco.

Sîrbu a mai menționat că Platforma ‚Pentru Moldova” are o altă abordare și consideră că, până la alegeri, este nevoie de asigurat stabilitate socială și economică, iar pentru aceasta este necesar un guvern plenipotențiar, care să gestioneze corect lucrurile.

Dacă ați merge într-o localitate și ați întreba oamenii ce doresc mai mult, salarii și pensii sau alegeri, răspunsul ar fi evident”, a adăugat Sergiu Sîrbu.

În context, el a amintit că Platforma „Pentru Moldova” și-a anunțat disponibilitatea de a gestiona actuala criză prin asumarea unui guvern tehnocrat, format din profesioniști.

Citește și: SPPS: Numărul de bodyguarzi care o păzesc pe Maia Sandu este ”secret de stat”, iar cheltuielile pentru transport nu pot fi publicate

Total
0
Shares
Total
0
Share