Serviciile online prestate de CNAS sunt în continuă creștere

Casa Națională de Asigurări Sociale continuă să-și extindă interacțiunea cu cetățenii prin intermediul serviciilor electronice. În cadrul Serviciului Guvernamental de Plăți Electronice (Serviciul MPay) a fost dezvoltat şi implementat serviciul de achitare a contribuţiilor de asigurări sociale de stat, inclusiv a majorărilor de întârziere şi amenzilor, aferente bugetului asigurărilor sociale de stat.

Serviciul MPay deține calitatea de mecanism unic de achitare a serviciilor publice, colectare a impozitelor, taxelor, amenzilor, majorărilor de întârziere (penalităților) și altor plăți la bugetul public național cu ajutorul instrumentelor de plată disponibile conform legislației cum ar fi: carduri bancare, terminale de plată, sisteme e-banking și plăți în numerar.

Casa Naţională de Asigurări Sociale recomandă plătitorilor de contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat să beneficieze de principalele avantaje ale plăţilor electronice, cum ar fi operativitatea şi confortul oferit utilizatorilor şi să achite plăţile aferente bugetului asigurărilor sociale de stat prin intermediul Serviciului MPay, mai ales în această perioadă de pandemie COVID-19, când este recomandată de autorități distanțarea socială și evitarea aglomerărilor.

În prezent, CNAS prestează numeroase servicii electronice. Astfel, prin site-ul oficial a instituţiei www.cnas.md sau prin portalul serviciilor publice  https://servicii.gov.md/, familiile cu copii pot depune în mod electronic cererea pentru stabilirea următoarelor tipuri de indemnizaţii: indemnizaţia unică la naşterea copilului; indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului (pentru persoanele asigurate) – până la împlinirea vârstei de 3 ani şi până la împlinirea vârstei de 2 ani şi 2 luni; indemnizaţia lunară pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani (pentru persoanele neasigurate); indemnizaţia paternală; indemnizaţia lunară de suport pentru creşterea până la vârsta de 3 ani a copiilor gemeni sau a mai mulţi copii născuţi dintr-o singură sarcină.

Unul dintre primele servicii electronice este ACCES CPAS, prin care fiecare angajat poate verifica virarea plății primelor de asigurare de către angajator. Anume aici, în Registrul de stat al evidenței individuale în sistemul public de asigurări sociale, s-au acumulat informații despre aceste contribuții, începând cu 1 ianuarie 1999.

Tot pe pagina-web a instituţiei poate fi accesat ,,Calculatorul vârstei de pensionare”. Acest serviciul electronic ajută viitorii pensionari să-şi determine vârsta  necesară de pensionare precum şi data ieşirii la pensie, în special în cazul femeilor, pentru care vârsta de pensionare creşte anual cu 6 luni.

Alt serviciu electronic, ,,Statutul certificatului de concediu medical”, poate fi accesat de beneficiarii de indemnizaţii pentru incapacitate temporară de muncă pentru a verifica statutul certificatului de concediu medical.

Aplicația ,,Calculator pensie” va ajuta persoanele asigurate să calculeze în mod independent care va fi viitoarea pensie, să zicem, după  2, 5 sau 7 ani de muncă, cu un salariu sau altul. Pentru a face acest lucru, trebuie doar să introduceți datele personale și să specificați experiența de lucru până în 1999.

Pentru a determina numărul contului personal de asigurări sociale, a fost elaborat serviciul electronic ,,Extrage CPAS”, utilizat cel mai frecvent de agenții economici. Printr-o altă aplicație, e-Petitii, de pe site-ul CNAS cetățenii pot depune o petiție on-line.

Citește și: CNAS a anunțat modalitatea de deservire a cetăţenilor după încheierea stării de urgență

Total
0
Shares
Total
0
Share