În perioada 16 – 22 septembrie 2024, încasările Serviciului Vamal la bugetul de stat se ridică la peste 765,1 milioane de lei, ceea ce constituie îndeplinirea cifrei de control pentru perioada de referință în mărime de 101,4%, iar de la începutul anului curent, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat circa 26,9 miliarde lei, ceea ce constituie îndeplinirea cifrei de control la 108,0%.
Totodată, în perioada 16 – 22 septembrie curent, de către persoane fizice au fost introduse bunuri a căror valoare în vamă depășește limita neimpozabilă, fiind încasate plăți în valoare circa de 26,6 milioane lei, ceea ce reprezintă 3,5% din totalul sumei încasate pentru perioada respectivă.