În perioada 26 mai – 1 iunie 2025, Serviciul Vamal a colectat peste 840,4 milioane de lei la bugetul de stat, realizând 104,7% din cifra de control stabilită. Pe parcursul lunii mai, instituția a încasat circa 3,5 miliarde lei, ceea ce reprezintă o îndeplinire de 107,6% a planului bugetar.
De la începutul anului, Serviciul Vamal a acumulat peste 15,8 miliarde lei, atingând 103,2% din obiectivul stabilit pentru perioada respectivă. Banii colectați sunt direcționați către bugetul de stat și utilizați pentru salarii, proiecte sociale și infrastructură.
În același interval, persoane fizice au introdus bunuri ce depășesc limita neimpozabilă, achitând taxe vamale în valoare de circa 23,9 milioane lei – 2,8% din totalul încasărilor săptămânale.
Totodată, Serviciul Vamal a procesat 11 754 de declarații vamale, iar fluxul mijloacelor de transport a atins 72 458 de traversări. Cele mai solicitate puncte de trecere rămân Leușeni (16 339 traversări) și Sculeni (13 405 traversări).