În perioada 13 – 19 august 2018, veniturile încasate la bugetul de stat de către Serviciul Vamal au constituit 435,9 milioane lei, fiind perfectate per total 10 537 declarații vamale.
La capitolul combaterea fraudelor vamale, pe parcursul săptămânii trecute, au fost relevate 298 de încălcări ale legislației vamale. Cele mai frecvente încălcări se referă la depășirea termenului de aflare pe teritoriul RM al autoturismelor cu numere de înmatriculare străine, nedeclararea sau declararea neautentică a mărfurilor de larg consum (articole vestimentare, cosmetică, produse de îngrijire personală și stomatologice). Totodată, în perioada vizată, au fost întocmite 44 de procese-verbale cu privire la contravenție şi aplicate amenzi în sumă de 146 901 lei.
În aceeași perioadă, fluxul unităților de transport a constituit 134 639 traversări. Cele mai mari valori de trafic sunt consemnate la frontiera moldo-română, iar cele mai tranzitate posturi vamale rămân a fi Leușeni și Sculeni, cu 24 663 și respectiv 15 655 traversări.
Un trafic sporit a fost înregistrat, în zilele de sâmbătă și duminică, și prin postul temporar ”Palanca”, deschis pe perioada lucrărilor de reconstrucție a noului punct de trecere. Pe parcursul celor două zile, acesta a fost traversat de 2 739 de vehicule, motiv pentru care, la anumite perioade de timp, s-au format aglomerări.
Valorile relativ mari de trafic se mențin și astăzi. Pe sensul de ieșire din țară, în aceste momente sunt peste 50 de autoturisme. În acest context, călătorii sunt îndemnați să opteze pentru postul vamal ”Tudora”, care se află în apropiere și este mai puțin tranzitat.
Pentru comoditatea persoanelor care intenționează să traverseze frontiera, Serviciul Vamal are instituit Centrul Unic de Apel (+373 22 574 111), unde acestea pot afla informații privind regulile de traversare a frontierei cu diverse bunuri sau pot face reclamații cu privire la eventuale abuzuri admise de către angajații instituției. Pe parcursul săptămânii trecute, operatorii Liniei de informare au răspuns la 366 de solicitări de informații legate de vamă.