Serviciul Vamal a anunțat că, potrivit prevederilor articolului 427, alin. (14) din Codul Vamal nr. 95/2021, garanțiile globale acceptate până la data de 1 ianuarie 2024 își vor menține valabilitatea până la 31 decembrie 2024, fără a fi necesară deținerea unei autorizații pentru garanția globală. Această măsură vine în sprijinul operatorilor economici, asigurând continuitatea activităților economice într-un cadru predictibil și stabil.
Pentru a se conforma acestor reglementări, Serviciul Vamal recomandă operatorilor economici care beneficiază de garanții globale să ia următoarele măsuri:
- Depunerea cererilor de autorizare: Operatorii economici care folosesc regimul de tranzit sau beneficiază de amânarea plății drepturilor de import pentru o perioadă de până la 30 de zile (AEO) sunt îndemnați să depună cereri de autorizare pentru utilizarea garanției globale, pentru fiecare tip de regim sau operațiune.
- Constituirea angajamentului garantului: Pentru eliberarea autorizației de utilizare a garanției globale, operatorii economici sunt obligați să constituie angajamentul garantului, conform anexei nr. 16 la Hotărârea Guvernului nr. 92/2023.
- Acoperirea datoriilor vamale neîncheiate: În cazurile în care operatorii economici au regimuri vamale și operațiuni nefinalizate, angajamentul garantului trebuie să includă cuantumul drepturilor de import aferente datoriilor vamale care ar putea apărea, asigurate prin garanția constituită până la 31 decembrie 2024.
- Reînnoirea autorizațiilor pentru regimurile speciale: Operatorii economici ale căror autorizații pentru regimurile speciale expiră până la sfârșitul anului 2024 sunt invitați să depună cereri de reautorizare pentru utilizarea garanției globale, în funcție de tipul de regim vamal aplicabil.
Pentru informații suplimentare despre procedura de autorizare și documentele necesare, Serviciul Vamal recomandă consultarea Ordinului nr. 550-O din 27 decembrie 2023, actualizat prin Ordinul nr. 400-O din 24 octombrie 2024. De asemenea, operatorii economici pot contacta Serviciul Vamal pentru asistență și clarificări la numerele de telefon: 022-574-273, 022-574-293 și 022-574-257.
Serviciul Vamal subliniază angajamentul său față de o colaborare eficientă și transparentă cu operatorii economici, sprijinind conformarea la legislația în vigoare și consolidarea parteneriatelor economice.