Serviciul Vamal și OIM au discutat despre extinderea cooperării instituționale

Serviciul Vamal și OIM au discutat despre extinderea cooperării instituționale
EnglishFrançaisРусский

Directorul Serviciul Vamal al Republicii Moldova, Radu Vrabie, a discutat perspectivele de dezvoltare a cooperării bilaterale cu șefa Organizația Internațională pentru Migrație în Republica Moldova, Ester Ruiz de Azua, în cadrul unei întrevederi de lucru.

Agenda discuțiilor a vizat stadiul actual al cooperării, proiectele implementate cu sprijinul misiunii OIM și identificarea unor noi inițiative pentru dezvoltarea parteneriatului instituțional.

„Sprijinul acordat de Misiunea OIM, inclusiv prin asistență tehnică și operațională, a contribuit în mod semnificativ la consolidarea capacităților instituționale și la sporirea rezilienței sistemului vamal, într-un context regional marcat de multiple provocări”, a declarat Radu Vrabie.

La rândul său, Ester Ruiz de Azua a apreciat progresele înregistrate în alinierea la standardele europene în domeniul vamal și a reiterat disponibilitatea organizației de a susține autoritatea vamală în implementarea obiectivelor de pe agenda de integrare europeană.

În cadrul întrevederii au fost discutate direcțiile prioritare de cooperare, inclusiv facilitarea expertizei internaționale, digitalizarea proceselor și dotarea cu echipamente moderne de control, menite să eficientizeze activitatea operațională și să consolideze securitatea transfrontalieră.

Serviciul Vamal și OIM Moldova au reafirmat deschiderea pentru dezvoltarea parteneriatului și inițierea unor noi proiecte comune pentru consolidarea securității regionale și creșterea rezilienței în contextul provocărilor actuale.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share