Sezonul de pescuit deschis în Moldova: Autoritățile avertizează asupra respectării legii

Odată cu venirea verii, sezonul de pescuit sportiv, amator și de agrement a fost oficial deschis în Republica Moldova, oferind pasionaților de natură ocazia să pescuiască în râuri și lacuri pitorești. Totuși, Inspectoratul pentru Protecția Mediului reamintește că activitatea este strict reglementată și atrage atenția asupra respectării legislației.

Potrivit Legii nr. 149 din 2006, pescuitul este permis doar în baza unui permis eliberat de Agenția de Mediu, doar în timpul zilei, între răsărit și apus, și doar în zonele permise. Încălcările pot atrage sancțiuni contravenționale.

În prima jumătate a anului 2025, inspectorii de mediu au depistat mai multe abateri, printre care capturarea peștilor sub dimensiunile legale, pescuitul noaptea, folosirea a mai mult de 5 cârlige per pescar, pescuitul în apropierea podurilor sau capturarea speciilor protejate, precum babușca pontică.

Pentru nerespectarea regulilor, persoanele fizice riscă amenzi între 300 și 600 lei, iar cele juridice – între 6.000 și 10.000 lei. Capturarea speciilor protejate poate aduce sancțiuni suplimentare de până la 3.000 lei și plata prejudiciului.

Total
0
Shares
Total
0
Share