Lifestyle

Și-au schimbat costumul chirurgical pe ie. Un grup de lucrătoare medicale și-au manifestat dragostea față de portul nostru popular

Pinterest LinkedIn Tumblr

Și-au schimbat costumul chirurgical pe ie. De Ziua Internațională a Iei, un grup de asistente medicale, doctorițe, dar și alte angajate din cadrul IMSP SCR ”Timofei Moșneaga” și-au manifestat dragostea față de portul nostru popular, îmbrăcând cea mai frumoasă ”cămașă a neamului”.

Nu este pentru prima data, când această zi este marcată de către colectivul instituției. Anual la IMSP SCR ”Timofei Moșneaga” au fost desfășurate șezători și expoziții de ii. De această dată, pentru a evita răspândirea virusului COVID – 19 și a nu pune în pericol sănătatea angajaților, evenimentele în masă nu au avut loc.

Iar pentru a le spune mulțumesc eroilor din prima linie, care luptă cu pandemia, doamnele și domnișoarele care au purtat ieri ie, au făcut o poză simbol, fiind aranjate în formă de inimă. Astfel, spun ele, au dorit să transmită gânduri bune și de încurajare tuturor persoanelor, ce zi de zi depun efort pentru a salva societatea.

Ziua Universală a Iei este sărbătorită anual din 2013, în peste 100 de orașe de românii de pretutindeni.

loading...

Comments are closed.