Silvia Cecan nu a promovat vettingul și rămâne fără mantia de judecător

Consiliul Superior al Magistraturii a confirmat că magistratul Curții de Apel Centru Silvia Cecan își pierde funcția, după ce nu a promovat evaluarea externă. Decizia a fost adoptată cu 9 voturi „pro” și 1 „împotrivă”.

Procedura de reevaluare a fost inițiată prin Hotărârea nr. 342/28 din 1 iulie 2025 și a vizat diferențe substanțiale de avere pentru anii 2016, 2017, 2018, 2020 și 2021. În raportul prezentat, Comisia de evaluare externă a indicat existența unor „dubii serioase privind criteriul de integritate financiară”, după ce au fost depistate diferențe între venituri și cheltuieli care depășesc pragul legal prevăzut de Legea nr. 252/2023.

În consecință, Silvia Cecan nu a promovat vettingul, își pierde funcția de judecător, este decăzută din dreptul de a ocupa funcții publice timp de 5 ani și nu beneficiază de indemnizația unică de concediere.

Total
0
Shares
Total
0
Share