Sinteza lunii februarie: Peste 1.5 miliarde de lei încasate de Serviciul Vamal la bugetul de stat

Serviciul Vamal, Serviciul de informații, detalii, traversări, Moldova

Veniturile colectate de Serviciul Vamal la bugetul de stat, în luna februarie a anului curent, constituie 1 mlrd 512 mil. lei, cu 123 de milioane de lei sau 9% mai mult față de aceeași perioadă a anului 2018. Numărul declarațiilor vamale perfectate în această perioadă se cifrează la 46 103.

Totodată, în primele două luni ale acestui an, instituția a încasat la bugetul de stat 2 mlrd 747 mil. lei, înregistrând o creștere cu 61,8 mil. de lei, comparativ cu perioada similară a anului trecut.

La capitolul combaterea fraudelor vamale, pe parcursul lunii februarie, au fost relevate 725 de încălcări ale legislației vamale. Cele mai frecvente încălcări se referă la depășirea termenului de aflare pe teritoriul RM a autoturismelor cu numere de înmatriculare străine, încălcarea termenelor de tranzit sau de depunere a declarației vamale, nedeclararea sau declararea neautentică a mărfurilor de larg consum (articole vestimentare și de încălțăminte, piese auto uzate, produse din tutun etc.). Totodată, în perioada vizată, au fost întocmite 396 de procese-verbale cu privire la contravenție și aplicate amenzi în sumă de peste 1 649 353 lei.

În luna februarie, fluxul unităților de transport a constituit 296 452 de traversări. Cele mai mari valori de trafic au fost consemnate la frontiera moldo-română, iar cele mai tranzitate posturi vamale rămân a fi Leușeni și Sculeni, cu 60 470 și respectiv, 45 836 de traversări.

Pentru comoditatea persoanelor care intenționează să traverseze frontiera, Serviciul Vamal are instituit Centrul Unic de Apel (+373 22 574 111), unde acestea pot afla informații privind regulile de traversare a frontierei cu diverse bunuri sau pot face reclamații cu privire la eventuale abuzuri admise de către angajații instituției. Pe parcursul lunii trecute, operatorii Liniei de informare au răspuns la 1 068 de solicitări de informații legate de vamă.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share