SIS și MAI au oferit detalii despre ce au făcut după condamnarea Moldovei de către CEDO în cazul profesorilor turci expulzați

Instituțiile responsabile, inclusiv SIS și MAI, și-au anunțat pașii întreprinși în urma condamnării R. Moldova în cazul profesorilor turci expulzați, decizie luată de CEDO în septembrie 2019. Informațiile au fost oferite în cadrul unor audieri organizate de Comisia parlamentară pentru Securitate, scrie Vocea Basarabiei

„A fost efectuată o cercetare de serviciu, iar materialele au fost expediate Procuraturii municipiului Chișinău, care a inițiat o cauză penală pe faptul excesului de putere sau depășirea atribuțiilor de serviciu în cazul declarării de persoane indezirabile și îndepărtarea de pe teritoriul Republicii Moldova a cetățenilor străini. Ulterior, dosarul special a fost trimis Procuraturii Generale”, a precizat directorul SIS, Alexandru Musteață.

De asemenea, în cadrul SIS au fost întreprinse măsuri instituționale pentru a prevenit repetarea unor astfel de situații.

„Serviciul a instituit un mecanism intern și strict de control de legalitate a solicitărilor privind declararea străinilor ca persoane indezirabile. Acesta implică atât verificarea oportunității, cât și a legalității unei astfel de acțiuni”, a adăugat conducerea Serviciului de Informații și Securitate.

În contextul Deciziei CEDO, au fost adoptate și unele modificări în legislația Republicii Moldova.

„Pentru a face imposibile situații de genul respectiv, am introdus o clauză specială în articolul 56 al Legii cu privire la regimul străinilor, prin care autoritățile, în cazul în care o persoană este declarată indezirabilă, vor emite o decizie motivată, care va avea la bază mențiuni de securitate națională. Obligatoriu, această decizie va mai conține un rezumat prin care se va explica motivul care a stat la baza ei. Prin acest lucru intenționăm să asigurăm respectarea dreptului omului la informare, indiferent ce fel de decizie urmează să fie luată cu persoana în cauză”, a accentuat Jana Costachi, secretar de stat al Ministerului Afacerilor Interne.

Totodată, a fost modificat Regulamentul de returnare, expulzare și readmisie a străinilor de pe teritoriul Republicii Moldova, pentru a clarifica acest mecanism. În plus, în prezent, este în curs de elaborare o nouă lege privind admisia, șederea și supravegherea străinilor în Republica Moldova, cu scopul de a alinia cadrul legislativ național în domeniul migrației la standardele Uniunii Europene.

Amintim, în septembrie 2019 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a emis o hotărâre prin care declară că R. Moldova a încălcat drepturilor profesorilor turci care au fost expulzaţi de pe teritoriul R. Moldova în septembrie 2018. CEDO a constatat violarea articolelor 5.1 şi 8 din Convenţia pentru Drepturile Omului. CEDO a decis că Guvernul R. Moldova va trebui să achite câte 25 de mii de euro pentru fiecare dintre cetăţenii turci, ale căror drepturi au fost încălcate.

Total
0
Shares
Total
0
Share