SIS-ul face campanie pentru Maia Sandu

SIS-ul face campanie pentru Maia Sandu.

Maia Sandu folosește deschis toate resursele administrative ale țării, iar pentru campania ei lucrează toți miniștrii, deputații, șefii instituțiilor publice și alți funcționari. Aceștia sunt implicați direct în organizarea evenimentelor publice și participă la toate evenimentele dnei Sandu.

Recent, împreună cu echipa, am fost la Leova pentru a înregistra un eveniment din cadrul campaniei noastre. Ulterior, am aflat că SIS a trimis oameni să ne spioneze. Agenții SIS au solicitat poliției verificarea șoferului microbuzului cu care am călătorit la Leova. Este evident că SIS are sarcina de a găsi motive pentru a ataca echipa noastră și a pune presiuni pe cei care ne susțin.

Stimați ofițeri ai SIS, cum se face că nu observați niciodată toate încălcările pe care echipa Maiei Sandu le comite zilnic, la lumina zilei? În schimb, ați reușit să găsiți un om simplu care a mers cu echipa noastră la Leova. Felicitări! O adevărată performanță!

Vreau doar să vă reamintesc să nu uitați de demnitatea de ofițer. Maia Sandu va pleca, iar cariera Dvs nu trebuie să depindă de mandatul unui Președinte al țării. Serviți oamenii și țara, nu o Președintă coruptă, care știe că nu poate câștiga cinstit încă un mandat și vă folosește pe Dvs ca instrument de distrugere a oponenților.

Natalia Morari, candidat la funcția de președinte al Republicii Moldova

Total
0
Shares
Total
0
Share